Incendiu la Cornereva! În sprijinul pompierilor cărăşeni au venit forţe din judeţele vecine
În cursul zilei de astăzi, pompieri din Mehedinţi şi Gorj au venit în sprijinul forţelor cărăşene. De asemenea, în jurul orei 16.30, la Caransebeş a aterizat şi un elicopter din dotarea IGAV dotat cu echipament de stingere Bambi Bucket. Echipajul de zbor, odată ajuns în județul Caraș-Severin, va fi însoțit de un ofițer din cadrul inspectoratului nostru și va începe o misiune de recunoaștere a zonei, în urma căreia se vor decide acțiunile ulterioare. Din nefericire, condiţiile meteo nu au permis un nou zbor, elicopterul rămânând la sol până mâine când va relua misiunea.
Magdalena Tomelea, din cadrul ISU Semenic spune că suprafețele afectate sunt din administrarea mai multor instituții: Ocolul Silvic Mehadia, Ocolul Silvic Băile Herculane, Parcul Național Domogled-Valea Cernei și terenuri ale primăriei.
Reamintim faptul că săptămâna trecută, un incendiu a izbucnit în zona Cornereva, iar în ciuda eforturilor pompierilor militari, ai pădurarilor şi ai rangerilor, focarele nu au putut fi stinse în totalitate, terenul fiind unul dificil.