Incendiu la casa parohială din Buchin
Pompierii cărășeni au fost solicitați ieri seară, în jurul orei 19.30, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă în care se afla centrala termică a casei parohiale din localitatea Buchin.
Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin spune că focul s-a manifestat cu flacară deschisă la acoperișul anexei, iar în scurt timp acesta s-a extins la imobilul principal și celelate anexe ale gospodăriei.
Două echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere, din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, au intervenit de urgență, în sprijinul acestora sosind și membri ai SVSU Buchin, care au localizat rapid incendiul, acesta fiind lichidat în jurul orei 23.20.
„Nu au fost înregistrate victime, în urma incendiului a ars acoperișul casei și anexelor, pe o suprafață de aproximativ 600 mp, fiind afectate de foc încăperile casei, camera centralei termice, șopronul de lemne, 2 magazii și o camară, și deteriorate complet centrala termică, diferite aparate electrocasnice și scule, aflate în interior, pompierii salvând bunuri în valoare de aproximativ 100.000 lei. Cauza producerii incendiului – coșul de fum/burlanul neprotejat termic corespunzător față de materialele combustibile din apropiere“, a precizat Manofu.