Incendiu la Cornereva, unde trei hectare de pădure ard de la primele ore ale dimineţii (UPDATE)
Pompierii militari au fost sesizaţi în această dimineaţă, în jurul orei 8.30, cu privire la faptul că un incendiu de pădure a izbucnit în zona unităţii administrativ teritoriale Cornereva.
Horaţiu Manofu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin spune că „la faţa locului s-a deplasat de urgenţă o autospecială de primă intervenţie cu trei servanţi, care acţionează pentru localizarea şi stingerea incendiului”.
Din primele estimări, se pare ca zona afectată este de aproximativ trei hectare, iar în sprijinul pompierilor au venit şi 25 pădurari de la Ocolul silvic Mehadia.
UPDATE, ora 15.30
Din datele deţinute în acest moment, pompierii militari, împreună cu echipele de pădurari de la Ocolul Silvic Mehadia, acţionează în continuare pentru localizarea şi stingerea incendiului. Există trei focare de incendiu, suprafaţa afectată fiind estimată la cinci hectare.