Incendiu la Doman, în prima seară din noul an

INCENDIU ZARNESTI

După un prim accident de circulație, consemnat la trei ore după miezul nopții, iată că la Reșița apare și primul incendiu al anului. În ziua de 1 ianuarie, în cartierul Doman.

Incendiul a izbucnit, cu puțin înainte de ora 19, într-un apartament situate într-un imobil din cartierul de la marginea Reșiței.

Pompierii au intervenit de urgență cu trei echipaje și tot atâtea autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică și un echipaj SMURD, toate din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița.

La locul incendiului s-a deplasat și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.

Nu există victime însă, o bună parte din locuință, aproximativ 100 de metri pătrați, a fost afectată de foc. Pompierii au reușit localizarea incendiului și acționează în continuare pentru lichidarea acestuia.

Potrivit comunicatului ISU, este vorba despre o construcție familială cu cinci apartamente. A fost afectat de incendiu, tot acoperișul imobilului, la fel și toate cele cinci apartamente..

5 1