O locomotivă a luat foc în gara Slatina-Timiș
Reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin au declarat că în această dimineață, în jurul orei 5.50, un incendiu s-a produs la o locomotivă electrică în gara din Slatina-Timiș. Este vorba despre trenul 9551, care circula pe ruta Orșova-Caransebeș.
Potrivit celor de la ISU, locomotiva a fost decuplată imediat, de către angajații CFR, de la cele două vagoane în care se aflau la acel moment 50 de călători. La fața locului au acționat pompieri ai Detașamentului Caransebeș și o ambulanță SMURD.
Călătorii au fost evaluaț. Din fericire, nu au fost înregistrate probleme medicale. Incendiul a fost stins după aproximativ o oră de la primirea apelului de urgență. Din Caransebeș a fost alocată o locomotivă care efectuează manevrele necesare pentru degajarea liniei ferate, respectiv pentru transportul vagoanelor cu persoane la destinație.