Începând de azi, se poate circula pe noul tronson de drum Triaj-Unitatea Militară

IMG 3784

Primarul Ioan Popa a dat astăzi în folosinţă drumul care porneşte din zona Triaj şi urcă spre fosta unitate militară. Dacă iniţial drumul a fost proiectat pentru trafic în ambele sensuri, în urma discuţiilor cu cei de la rutieră s-a ajuns la concluzia că acesta acesta este potrivit pentru circulaţia numai într-un singur sens de mers, pentru a se evita accidentele.

Din păcate accesul autovehiculelor cu masa de peste 3,5 tone este interzis, şoferii de tir fiind obligaţi să folosească vechile rute pentru a ieşi din oraş.

„Anunţăm publicul faptul că am deschis legătura rutieră, un drum care scurtează accesul cărăşenilor spre localităţile Oraviţa, Moldova Nouă şi în special Serbia. Este important că nu mai punem presiune pe Zona Luncă, Centru, Universitate, ruta folosită de obicei de şoferii care mergeau în aceste direcţii şi asta în condiţiile în care în viitor traficul se va aglomera. În viitor analizăm dacă pe acest tronson putem face o pistă de biciclete. După părerea mea s-a făcut o treabă bună şi mulţumesc colaboratorilor şi tuturor celor care în acest an şi jumătate”, a spus Popa.

Primarul a adăugat faptul că în perioada următoare vor fi plantaţi copaci în zonele unde anul trecut au avut loc alunecări de teren. „Anul trecut în vară a fost o alunecare de teren, o întâmplare nefericită şi neprevăzută, dar cel care a avut de suferit a fost desbăgubit deja de către constructor”, a mai precizat Ioan Popa.

4 1