Începe bătălia pentru România

Bătăliile sînt cîștigate de războinici și victoriile sînt vîndute de politicieni! Istoria ne arată această realitate și nu învățăm nimic! Cu atît mai mult, în România ultimilor 30 de ani! Sentimentul de zădărnicie, de inutilitate, de dezgust a pus stăpînire pe marea majoritate a războinicilor, văzuți și nevăzuți, din viața noastră. De prea multe ori, ca să nu spun că de fiecare dată, în această perioadă din viața noastră, sentimentul victoriei a fost risipit mult prea repede, înecat în mîzga groasă și opacă a corectitudinii politice. Bătălii mari sau mici, de la bătăliile purtate în propriile instituții la cele dedicate comunității noastre sau Țării…

Patrie, Onoare, Devotament, Respect sînt patru repere pe care războinicii din întreaga lume își clădesc victoriile. Poate nu toate patru la un loc. Cunosc destul de bine lumea mercenariatului militar și pot să vă spun că și acolo, chiar dacă nu întotdeauna luptă pentru propria Patrie, Onoarea, Devotamentul și Respectul față de camarazi, indiferent de care parte a baricadei se află, reprezintă pietrele unghiulare ale existenței fiecărui războinic al norocului, al destinului…

În viața civilă, Patria, Onoarea, Devotamentul și Respectul reprezintă noțiuni abstracte, iar pentru politicieni, mari necunoscute. Ne-au dovedit-o zi de zi în ultimii 30 de ani, de la minciunile sfruntate vîndute naivilor, inocenților, proștilor, credulilor, drept promisiuni electorale, la vînzarea țării, bucată cu bucată, a drepturilor și libertăților, a intereselor naționale, a viitorului copiilor noștri!

Democraţia ne-a adus, cel puţin declarativ şi mitologic (am vrut să spun „basmatic” – termen referitor la basm! 🙂 ), aproape de Europa şi valorile ei promovate de o construcţie europeană mult prea „negociabilă” în ceea ce priveşte statutul membrilor săi, a drepturilor şi egalităţilor, a fraternităţii, preluate de la căderea Bastiliei. O himeră întreținută corect politic de o parte intelectualistă a politicii românești.

Coprocraţia, deşi mizerabilă şi puturoasă ca termen, este starea în care ne aflăm, nu de ieri, nu de azi, nu de la victoria PSD pe 11 decembrie (11 septembrie, 11 martie etc…), ci de la 1990, atunci cînd schimbarea de paradigmă ne-a prins nepregătiţi, cu nădragii în vine pe privata din fundul curţii! Coprocraţii huzuresc în demnităţi în care nu au ajuns printr-un sclipitor Big-Bang de inteligenţă profesională-creatoare, ci prin malversaţiuni şi manevre dolozive scandaloase pentru o Europă a standardelor ISSO. Nu-i puteţi bănui nici o clipă pe cei care au trecut liceul cu 5 la limba română, care din agenţi publicitari au ajuns la Patrimoniu şi APIA, care au absolvit dreptul în sala de biliard de la ateneul tineretului şi şi-au acordat singuri nota la masterat, că ar fi citit Principele! Nu e un exemplu direct, cu adresă, e doar un prototip funcţional care îşi urmăreşte propria agendă, dincolo de interesele naţionale sau agenda publică. Astfel de coprocraţi cooperează pentru binele comun (personal) fie că există fizic la Reşiţa, Cluj sau Bucureşti! Coprocraţii sînt cei care, în opinia mea, sînt creatorii de scîrbă şi lehamite în societatea românească! „De ce să mai votez, că tot x-suleasa conduce”, sau „de ce să protestez, că tot ei cîştigă”! Coprocraţia funcţionează independent de democraţie printr-un mecanism de guvernare autonom bazat exclusiv pe profit personal, interese de grup, delaţiune, fals, tensiune, presiune, intrigă, eliminarea creierelor incomode. O realitate pe care politicienii români nici nu se mai chinuie să o ascundă, să o camufleze…

Războinicii s-au retras din spațiul public, dezamăgiți de derizoriul așternut pe sacrificiul lor. În mediul virtual se vorbește de o nouă revoltă! Una intelectuală, live, adevărată, nu pe internet sau reţele de socializare. Una care să schimbe din rădăcini un sistem care nu se mai identifică cu noi, trăitorii unui secol al schimbărilor profunde. O revoltă antisistem general: politică, economică, socială, culturală, morală!

Sociologul Vasile Dâncu, președinte al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), a declarat, la un moment dat, la TV, că cel mai grav aspect al actualei clase politice este „dezinstituționalizarea politicii”, în contextul în care „politica a devenit nefuncțională cu actualele partide”, care nu mai sînt instituții în sensul sociologic sau politologic al conceptului, ci „au devenit un fel de triburi și găști unde contează altceva decît specializarea și dedicarea”.

La noi, acum, partidele nu mai sînt instituții, nu sînt organizații în sensul sociologic sau politologic al conceptului, care au reguli, care au un statut pe care să îl respecte, care au principii și valori și care au un scop, un proiect social, spunea Vasile Dâncu, exponentul “grupului de la Cluj”. Şi continua: „Nemairespectînd aceste lucruri, partidele nu mai pot furniza educație, nu mai au resurse umane, nu mai au școli. Ce cadre pregătim? Ce oameni aducem în politică? Pe ce criterii? Ne aducem în politică prietenii, partenerii de afaceri, secretarele? Eu cunosc cinci sau șapte exemple de foști șoferi ai unor președinți de județ sau ai unor primari sau parlamentari care au ajuns în locul lor în foarte scurt timp. Această dinamică a șoferului care ia locul șefului demonstrează o lipsă de instituții, demonstrează că partidele nu sînt instituții, că au devenit un fel de triburi și găști unde contează altceva decît specializarea și dedicarea. Nu mai avem cuvîntul viitor în programele politice, nu mai avem energia pe care să ți-o dea politicienii pentru viitor. Am ajuns la aceste momente în care cred că politica a devenit nefuncțională cu actualele partide, instituții legate de politică”, a mai spus Vasile Dâncu.

Multe instituţii publice au devenit fiefuri de partid, sau au fost cucerite de “alpinişti sexuali” care nu înțeleg termenul de interes național! Interesele naţionale sînt considerate acele provocări care îngrijorează cetăţenii unei naţiuni: interesele vitale – de securitate fizică, interesele fundamentale – care pot afecta interesele vitale dacă nu sînt realizate, şi interesele periferice. Tensiunile economică şi politică de astăzi au un impact major asupra populaţiei.

Intrăm într-o perioadă în care logica electorală înlocuiește logica fundamentală. Atenție ce ne dorim de la viață, de la viitor!

Ştiți ce mă gîndeam în noaptea care a trecut? Turcia a devenit membră NATO prin anii 50, chiar dacă Marea Britanie s-a opus. Cu toate acestea, partenerii occidentali nu s-au supărat cînd la 12 septembrie 1980, generalul Kenan Evren dă o lovitură de stat militară, suspendă constituţia din 1961 şi dizolvă 10 partide politice. Această lovitură de stat are loc ca urmare a unei profunde crize interne, a luptelor necontenite între dreapta şi stînga, proteste de stradă, eşecul politicii liberale care, printre altele, a dus la creşterea preţurilor şi la devalorizarea monedei naţionale. Şi Turcia şi-a revenit! După care, Evren a predat conducerea civililor…