Începe relaxarea, dar e posibil să purtăm măştile până la anul!

klaus iohannis

La finalul şedinţei de lucru organizate astăzi la Cotroceni cu o serie de reprezentanţi ai Guvernului, pe tema COVID-19, preşedintele Klaus Iohannis a susţinut o declaraţie de presă în cadrul căreia a anunţat că după 15 mai vom fi obligaţi să purtăm măşti în spaţiile publice închise şi în transportul în comun, dar o parte dintre restricţii vor fi ridicate. Printre acestea se numără şi obligaţia de a ieşi din casă doar cu o declaraţie pe proprie răspundere, în cazul în care ne deplasăm individual. În schimb, rămân în continuare valabile restricţiile privind adunările publice.

„Am decis astăzi că după 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi în transportul în comun. Măsura nu e limitată în timp, vom renunţa la măşti poate la anul, când pandemia va fi sub control. A două măsură decisă va bucura foarte mulţi români: după 15 mai vom renunţa la restrângerile care privesc persoanele. Nu vom prelungi restricţiile pe deplasări individuale. Vom putea să ne deplasăm în spaţii publice fără să declarăm unde şi de ce mergem. Pentru protecţia populaţiei şi cea individuală, multe restrângeri rămân în vigoare, de exemplu interdicţiile pentru adunări publice şi altele. Până în 15 mai, până când se epuizează starea de urgenţă, toate restricţiile rămân în vigoare. Staţi acasă! După 15 mai vom putea să ne mişcăm mai liber, însă viaţa nu va reveni la normalitatea pe care am cunoscut-o înainte. O activitate care va reîncepe este activitatea şcolară, astăzi voi avea o întâlnire cu ministrul pentru a elabora un plan concret de revenire la şcoală. De asemenea, se lucrează la o analiză şi la un plan cu privire la activitatea economică. Să nu ne imaginăm că totul revine la normal în 15 mai. Unele restricţii vor dispărea, altele rămân în picioare. Pas cu pas vom încerca să intrăm într-o nouă normalitate. Va trebui să găsim o modalitate de trăi cu acest virus, care nu va dispărea”, a mai spus preşedintele Iohannis.

4 1