Indemnizaţiile foştilor deţinuţi politici, deportaţilor şi prizonierilor se majorează!

INCHISOARE 1

Camera Deputaților, for decizional, a adoptat propunerea legislativă de majorare a indemnizaţiilor acordate foştilor deţinuti politici, deportaților, prizonierilor de război şi categoriilor asimilate, prin modificarea şi completarea actualei legislații, după ce anterior propunerea a primit undă verde şi în Senatul României.

Astfel, vor avea dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 lei pentru fiecare an de suferințe, toate persoanele care au fost condamnate din motive politice prin detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare în străinatate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate. 

Copiii persoanelor care s-au aflat în aceste situaţii de acest gen vor avea și ei dreptul la o indemnizaţie lunară echivalentă cu cuantumul salariului minim brut pe economie aflat în plată. 

Indemnizaţiile acordate în baza legii sunt neimpozabile şi nu se iau în calcul la stabilirea altor drepturi. 

Senatorul liberal, Marcel Vela, spune în acest sens: „PNL îndeamnă la recunoștință și respect față de cei care au suferit pentru România, având un destin așa de tragic. 

Regretăm că Guvernul PSD-ALDE-UDMR, prin OUG 114 / 2018 a indrăznit să plafoneze îndemnizațiile celor care au suferit pentru România.

La această inițiativă legislativă, din păcate, Guvernul Dăncilă s-a opus prin emiterea unui Aviz Negativ, la fel ca și alte comisii ale coaliției de guvernare care ne-au transmis avize sau rapoarte negative.

Proiectul nostru a fost aprobat in cele doua camere ale Parlamentului cu toate piedicile puse de unii sau de alții, noua Lege urmând să fie promulgată de către Domnul Președinte Klaus Iohannis, apoi publicată în Monitorul Oficial“.

4 1