Inginer producţie, economist sau funcţionar administrativ, oferta angajatorilor pentru Bursa absolvenților la Reşiţa
Agenția Judeţeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin va organiza în data de 18 octombrie 2019 Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți la Reşiţa, în incinta Universităţii Eftimie Murgu (sala Campus Cafe), începând cu ora 9.00.
La acest eveniment pot participa și celelalte categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia. Carla Goagă, consilier superior AJOFM Caraş-Severin spune că până la această dată, agenţii economici contactaţi şi care au confirmat participarea, vor oferi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă ce vor participa la Bursă locuri de muncă în 23 de meserii şi specializări, cele mai multe fiind în meseriile de lăcătuş, lăcătuş mecanic sau asistent relaţii publice.
Pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite locuri de muncă de inginer producţie, economist şi funcţionar administrativ.