Instituţia Prefectului – Caraş-Severin doreşte să faciliteze conlucrarea dintre APIA şi Garda de Mediu

gafu

De la începutul anului 2021, în Caraș-Severin au avut loc 43 de intervenţii ale pompierilor la incendiile de vegetaţie uscată, dintre acestea 13 au avut loc pe parcele eligibile pentru subvenţiile acordate de APIA, urmând ca această instituţie, împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu, să analizeze aceste speţe. În acest sens, zilele trecute, Cristian Gâfu, prefectul județului Caraș-Severin, a organizat o întâlnire cu reprezentanți ai ISU „Semenic“, IPJ Caraş-Severin, IJJ Caraş-Severin, ai Gărzii de Mediu şi ai APIA.

Potrivit APIA, fermierii care ard miriștile și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente riscă să nu mai primească subvenții. „Se va verifica dacă beneficiarii au depus în termenul legal, de 10 zile de la producerea incendiului, notificare către Poliţie, urmând ca mai apoi să se constate modul în care au izbucnit aceste incendii. În baza rezultatelor verificărilor, APIA va decide dacă beneficiarii mai primesc subvenţiile sau, după caz, dacă vor fi sancţionaţi de către Garda de Mediu sau ISU „Semenic“. Instituţia Prefectului – Caraş-Severin doreşte să faciliteze conlucrarea dintre APIA şi Garda de Mediu, care au un protocol de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu. Pentru o bună desfăşurare a acţiunilor şi pentru eficientizare lor, Instituţia Prefectului – Caraş-Severin va organiza lunar asemenea întâlniri de lucru“, au transmis reprezentanții Instituției Prefcetului Caraș-Severin.

Potrivit Protocolului de colaborare, reprezentanţii Gărzii de Mediu și ai ISU localizează incendiul prin intermediul unei aplicaţii informatice pusă la dispoziţie de către APIA, iar apoi are loc un schimb de informații referitoare la locul producerii arderilor (localitatea, localizarea aproximativă în teren, elemente de orientare în teren sau adresa), momentul în care s-a produs sau semnalat arderea (data şi ora), respectiv natura culturilor/miriştilor afectate şi/sau datele de identificare ale fermierului/fermierilor. Reprezentanţii APIA merg în teren, identifică şi comunică reprezentanţilor GNM/IGSU datele de contact ale fermierului/fermierilor pe terenul căruia/cărora a avut loc arderea, efectuează verificări la faţa locului în scopul întocmirii raportului/rapoartelor de control şi realizează fotografii relevante. Menționăm că, respectarea cerinței GAEC 6.2 se verifică la nivelul parcelei agricole a fermierilor care au depus cereri unice de plată, elementul de control reprezentându-l existența unor indicii privind arderea miriștilor sau a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente, potrivit Anexei nr. 2 din Ordinul MADR nr. 999/2016 privind aprobarea sistemului de sancţiuni administrative pentru eco-condiţionalitate aplicabil schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri începând cu anul 2016, cu modificările şi completările ulterioare.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + 19 =