Integrarea filmelor la ora de clasă – apel de înscrieri la ateliere online pentru profesori

elevi

Asociația Bloc Zero organizează în perioadă 8-10 aprilie și 22-24 aprilie două ateliere online de formare în folosirea filmului ca instrument educațional dedicate profesorilor. Apelul la înscrieri se adresează profesorilor activi din gimnaziu și liceu din întreaga țară.

Vor fi selectați 20 de profesori, data limită pentru înscrieri fiind 1 aprilie 2021. Profesorii interesați să participe sunt invitați să completeze formularul de înscriere (format Google Form) de aici https://forms.gle/nGiA1XKmgeWQcTj36.

Obiectivele cursului sunt familiarizarea cu pașii de urmat pentru integrarea filmelor și a altor resurse audiovizuale în predare; obișnuirea cu noi metode de educație non-formală/ prin cultură; acomodarea cu resurse de predare/învățare online interactive; deprinderea limbajului cinematografic/ audiovizual; îmbogățirea cunoștințelor cu privire la subiecte din sfera drepturilor omului, ecologiei și a educației alternative și incluzive; dezvoltarea unor colaborări pe termen lung între Asociația Bloc Zero și instituțiile de învățământ în cadrul cărora își desfășoară activitatea profesorii participanți la ateliere.

În urma participării la curs, profesorii vor primi acces în mod gratuit la un catalog de peste 20 de filme însoțite de materiale educaționale dedicate, prin intermediul platformei online de vizionare Kinoteca Bloc Zero.

Profesorii participanți se angajează să organizeze cel puțin 3 proiecții de film la clasă până la sfârșitul anului școlar și să disemineze metodologia proiectului în rândul colegilor din instituția de învățământ în care sunt activi.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 5 =