Investiții la Staționarul II al Spitalului Județean de Urgență Reșița

spital

Potrivit Consiliului Județean Caraș-Severin, la Staționarul II al Spitalului Județean au loc lucrări de modernizare cu o valoare de aproximativ 12,7 milioane lei.

Însoțit de managerul unității spitalicești, Mircea Laza, în vizita de evaluare ce a făcut-o la Staționarul 2, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a declarat: „Așezăm lucrurile într-o normalitate la Staționarul 2 pentru că punem preț pe dreptul la sănătate al cărășenilor. Uzura instalațiilor și a echipamentelor aflate în dotarea principalei unități spitalicești din județ era evidentă și înlocuirea lor nu mai putea suferi amânare. O facem acum, printr-un proiect câștigat și implementat de către Consiliul Județean Caraș-Severin”.

Proiectul prevede înlocuirea și extinderea instalației electrice, refacerea infrastructurii de fluide medicale și a celei de ventilare și tratare a aerului. De asemenea, va fi instalat un sistem de detectare, semnalizare și alarmare incendii, cu acoperire totală și un sistem de detectare, semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației maxime admise de oxigen în atmosferă pentru creșterea gradului de securitate la incendii. Totodată, vor fi refăcute finisajele interioare în zonele de intervenție.

Proiectul „Refacerea infrastructurii de instalații și echipamente cu impact în gestionarea crizei sanitare Covid 19 la Spitalul Județean de Urgență Reșița – Staționar 2”, cod proiect: 2014+152397, este cofinanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, Cod apel: POIM/963/10/1/Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 şi al consecinţelor sale sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three + 4 =