Ioan Popa, primarul Reșiței, vine cu explicații pentru mai mulți cetățeni de pe Calea Timișoarei

calea timisoarei

default

Ieri, Ioan Popa, primarul Reșiței a ținut să vină cu explicații în ceea ce privește situația mai multor cetățeni de pe Calea Timișoarei, mai exact, cei din zona blocurilor 2-5 și de pe strada Mânăstirii.

Edilul a recunoscut că a primit sesizări din partea reșițenilor, iar nemulţumirile acestora, fiind pe bună dreptate, reale și cauzate de lucrărilor desfăşurate pe străzile lor. Astfel că, Ioan Popa a mers în teren, iar concluzia a fost postată pe rețelele de socializare. Pentru a nu lăsa loc de interpretări, vom reda în totalitate mesajul.

„Am fost acolo să văd exact situaţia. Este clar, oamenii au mare dreptate. Dar ca să înţelegem despre ce este vorba, doresc să detaliez. Lucrările pentru care toată lumea înjură Primăria Reşiţa sunt gestionate de fapt de Aquacaras, societate care, ca şi noi în unele cazuri, a avut nenorocul ca respectivele contracte să fie câştigate de firme slabe, ca să nu zic mai mult. În cazul de faţă vorbim despre o firmă care a câştigat un contract mai mare, iar lucrările de pe Reşiţa le-a subcontractat către firma a marelui specialist în administraţie ION CRINA. Omul nu se dezice, a făcut dezastru şi a fugit probabil la alte lucrări.

De când sunt eu primar nu cred că m-am lovit de o lucrare care să fie făcută bine de firma domnului SPECIALIST. Peste tot unde a lucrat CRINA a căutat să încaseze banii degeaba. Am ţinut să menţionez asta pentru că am rămas efectiv siderat când, zilele trecute, citeam în presa locală cum își dă cu părerea SPECIALISTUL CRINA despre proiectele pe care le derulăm la Reşiţa, cum ştie el ce trebuie făcut. Cunoscând parcursul acestui domn, atât cel din mediul privat, cât şi cel din administraţia publică locală, nu pot să zic decât că ar trebui să fie ultimul care să deschidă gura, iar reşiţenii sunt binecuvântaţi că acest personaj nu mai poate încurca lucrurile la Reşiţa, nici în primărie, nici în Consiliul Local.

Revenind la situaţia semnalată de reşiţenii de pe Calea Timişoarei, am discutat cu firma care gestionează contractul, iar aceasta, pentru a debloca situaţia şi a scăpa de subantreprenorul SPECIALIST, şi-a manifestat intenţia de a executa lucrările de refacere cu Secţia de Întreţinere a Primăriei, contra cost. Sper să se stabilească repede detaliile colaborării, astfel încât să ne apucăm de treabă şi să reparăm străzile din zonă aşa cum trebuie. CRINA poate să stea liniştit şi să ne dea în continuare sfaturi, alergând după alte primării pe care să le mulgă“, a scris Ioan Popa, primarul municipiului Reșița.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 3 =