Ioan Popa: „Voi fi intransigent cu cei care își bat joc de banii investiți în oraș!”
Primarul Reşiţei, Ioan Popa, a avut o postare, în această dimineață, pe pagina sa de socializare, în care își afirmă dezaprobarea cu privire la atitudinea unor tineri care nu știu să prețuiască patrimoniul orașului. Discuția nu este în premieră, de multe ori atrăgând-se public atenția că, spre exemplu, locurile de joacă sunt distruse sau murdărite de către persoane care depășesc cu mult limita de vârstă impusă pentru folosirea lor.
„În urma unei verificări în Parcul Siderurgistului şi în Parcul Tricolorului, am constatat că, printre sutele de copii şi părinţi ce se bucură de noile amenajări, sunt şi câteva zeci de tineri adolescenţi de o impertinenţă crasă, care mănâncă seminţe şi aruncă resturile acestora şi ale ambalajelor pe jos! Poliţia Locală a pus tinerii să măture mizeria şi a dat amenzi. Din motive de protecţie a datelor personale, NU mediatizăm nume şi imagini, ÎNSĂ (!) avertizez pe această cale că voi fi intransigent cu cei care îşi bat joc de banii şi invesţiile din oraş!”, scrie primarul Ioan Popa pe pagina sa de Facebook.