Ioan Popa: „Vrem să trăim ca afară, dar acasă fiecare face ce vrea el“

PRIMARUL TAITELU

Marţi seara, primarul Reşiţei s-a întâlnit, la Cinematograful Dacia, cu o parte a administratorilor şi preşedinţilor asociaţiilor de proprietari. Între subiectele abordate s-a numărat şi cea privind modificare legislativă referitoare la deschiderea unui cont bancar de către fiecare asociaţie de proprietari. Discuţiile au fost pro şi contra, administratorii fiind cei care s-au opus unui astfel de demers.

„Regulamentul de funcţionare a asociaţiilor de proprietari a suferit modificări importante între care şi cea referitoare la obligativitatea deschiderii unui cont bancar. Surprinzător, am întâmpinat foarte multe obiecţii şi nemulţumiri din partea celor cu care m-am întâlnit, lucru care pe mine m-a şocat. Motive de genul: deschiderea şi întreţinerea unui cont bancar costă mult sau că la ce e bun aşa ceva, nu stau în picioare. Deschiderea unui cont bancar este gratuită, întreţinerea lunară a lui este de 5 lei. La o asociaţie de proprietari cu 40 de apartamente costul lunar ar fi de 10-11 bani de membru“, ne-a mărturisit primarul Reşiţei.

Ioan Popa spune că a rămas foarte surprins de reacţia administratorilor care nu au înţeles sau nu au vrut să înţeleagă că un astfel de cont bancar i-ar ajuta pe locatarii plecaţi în străinătate şi care, astfel, ar avea posibilitatea să-şi plătească facturile la zi. Mai mult, s-ar evita situaţiile în care administratorii ar pleca cu banii asociaţiei.

„La terminarea şedinţei am înţeles de ce atâta rezistenţă din partea lor. Sau îmi vine să cred că vehemenţa cu care unii dintre ei contestă necesitatea deschiderii unui cont bancar, vine din dorinţa unora de a manipula banii pe care îi gestionează. De a se folosi de ei. Cu aceste conturi bancare, care oricum se vor deschide pentru că există lege, nu doar că vrem noi, s-ar elimina multe dintre neregulile existente în prezent. Ceea ce pe mine m-a surprins foarte neplăcut este faptul că tot vorbim despre cum se trăieşte afară, dar nu vrem la noi acasă să ne supunem normelor sau legilor în vigoare,“a mai spus Popa.

5 1