Ion Chisăliţă, omul pe care îl definesc faptele

Ion Chisalita primar 333 e1600421333992

Aflat la cârma oraşului în perioada 2008-2012, Ion Chisăliţă a arătat că se poate ca în doar un mandat să facă lucruri notabile pentru Moldova Nouă. Cea mai importantă realizare a acelei perioade este convingerea unui investitor important, Delphi Packard România (devenit ulterior Aptiv) să deschidă o fabrică în Moldova Nouă, lucru ce s-a şi întâmplat la începutul anului 2011. Mai bine de 2.500 de oameni, nu doar din oraş, ci de pe toată Clisura Dunării, au avut astfel siguranţa unui trai decent. Pe lângă aceasta, a întocmit şi a depus spre finanţare proiectul BAC-ului de la Moldova Nouă, a Policlinici, a Casei de Cultură, acestea fiind doar câteva dintre realizările ce au schimbat faţa oraşului. În plus, a întocmit o strategie de dezvoltare a oraşului, gândită pe baza Planului Urbanistic General pentru o perioada de un deceniu.

Chisalita primar afis

“Om al pădurii” aşa cum îi place lui să-şi spună, Ion Chisăliţă, actualul candidat PNL la fotoliul de edil al oraşului de pe malul Dunării, este un om obişnuit cu rigoarea şi disciplina silvicultorului, fiind la bază inginer silvic, dar şi profesor universitar în cadrul USAMVB Timişoara, Ion Chisăliţă s-a dedicat şi cercetării în domeniul silvic, fiind timp de mai mulţi ani director al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare și Experimentare-Producție Timișoara. De curând s-a retras, însă, în oraşul natal, considerând că viitorul acestuia e mult mai important şi pentru că-i plac provocările şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Primăria Moldova Nouă.

Pentru următorul mandat, Ion Chisăliţă îşi propune să reaşeze oraşul pe baze sănătoase, cu o administraţie mult mai aplecată la nevoile locuitorilor, văduviţi în ultimii patru ani de respectul pe care un primar ales ar trebui să-l aibă faţă de cei care l-au ales şi în slujba cărora se află. Moldova Nouă are nevoie de cel puţin un investitor serios care prin activitatea sa să poată genera câteva sute de locuri de muncă, astfel că Ion Chisăliţă şi-a propus ca acesta să fie principala sa preocupare după 27 septembrie. În programul său pentru următorii patru ani, candidatul PNL şi-a propus să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca, împreună cu Guvernul liberal să reuşească extinderea magistralei de gaz metan până la Moldova Nouă. În plus, va pune accent, printre altele şi pe reabilitarea infrastructurii stradale, pietonale şi a spaţiilor verzi, a infrastructurii de apă şi canalizare pentru localităţile aparţinătoare, împădurirea haldelor de steril şi transformarea acestora într-o zonă verde, dezvoltarea portului industrial şi crearea unor facilităţi fiscale pentru operatorii economici care-l vor folosi.

Şi pentru că, din calitatea sa de profesor universitar, a avut întotdeauna tinerii aproape, Ion Chisăliţă îşi doreşte ca în cei patru ani de mandat să investească în actul educaţional al copiilor din Moldova Nouă dar şi să pregătească o echipă tânără de viitori specialişti în managementul administraţiei publice care să poată continua proiectele demarate.

(P.E.)

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 1 =