Ion Tabugan şi ALDE Caraş-Severin, pe toboganul alegerilor europarlamentare!

CU GAVRILESCU

ALDE este marele perdant ale acestor alegeri europarlamentare. Acreditată cu până la 15% înainte de scrutinul de duminică, formaţiunea condusă Călin Popescu Tăriceanu nici măcar nu a trecut pragul de 5% impus de lege. Este un semnal clar că vremea celor ce-şi spun „adevăraţii liberali“ este pe cale să apună.

Lucrurile stau la fel şi în Caraş-Severin unde, practic, organizaţia judeţeană nici nu există. La instalarea sa la conducerea ALDE Caraş-Severin, deputatul Ion Tabugan mărturisea că, despre această Alianţă nu se va mai vorbi în judeţ ca despre un partid de mâna a doua sau a treia. La nici un an de la acea afirmaţie, este chiar mai rău de atât, iar acest lucru i se datorează în primul rând deputatului care, oricât ar părea de neînţeles, nu s-a întâlnit niciodată în ultimul an cu presa locală, nici pe probleme de activitate parlamentară, şi nici pe linie de partid. Cu siguranţă, nici nu ar fi avut ce să transmită electoratului care îl trimite de trei mandate în Parlamentul României.

În tot acest timp, sediul partidului din Reşiţa a stat mai mereu închis, mulţi lideri şi membri ALDE au plecat la alte partide, iar cei rămaşi cred că partidul este pe ducă. Doar Ion Tabugan pare optimist, lucru firesc pentru un politician care a schimbat până acum patru partide: PNL, UNPR, PMP şi ALDE! Ultima dată când l-am întâlnit la Reşiţa, cu o săptămână înaintea alegerilor europarlamentare, ne-a mărturisit  vizavi de surprinderea noastră că l-am văzut după atâta timp: „Important este să mă vadă cine trebuie“. Şi a avut dreptate, scorul de duminică de la europarlamentare, 3,60%, spune totul despre electoratul ALDE şi despre „strădaniile“ liderului său de a face din Alianţă mai mult decât un partid de mâna a doua sau a treia. Dar, tot la fel de adevărat, nu ar fi exclus ca, în funcţie de cum se vor derula lucrurile în viitor, să-l vedem pe Ion Tabugan cochetând cu PNL ori cu Pro România.

Reamintim că la alegerile generale din 2016, ALDE Caraş-Severin a fost singura filială din ţară care nu a trimis pe nimeni în parlament, fiind cotată cu activitatea cea mai slabă din acest punct de vedere. În acele alegeri, candidatul la Senat a fost Doina Frunzăverde, preşedinta Senatului UEMR.

1 2