Ionuţ Popovici arată spre primarul din Vermeş
Recent, într-o postare pe Facebook, vicepreședintele Consiliului Judeţean Caraș-Severin Ionuț Popovici critica trecerea primarului Ioan Damian de la PSD la PNL. Acesta susținea că Damian va fi candidatul Partidului Naţional Liberal la alegerile din toamnă. Nici PNL și nici Damian n-au comentat spusele lui Popovici, dar, pentru oricine cunoaşte statutul PNL, înțelege că acest transfer este aproape imposibil.
Singura soluție ar fi ca Damian să candideze ca independent și să aibă susținerea PNL, căci acesta se află în aceeași situație ca fostul primar din Bozovici, Aurel Miclea, care a primit o condamnare cu suspendare și a fost exclus din PNL și din Consiliul Județean, unde fusese ales pe lista PNL.
Și primarul Damian are o condamnare cu amânarea executării pedepsei pentru instigare la furt de lemne, așa că, practic, scenariul aderării la PNL este aproape exclus.