Ionuț Popovici: Ce doctrină? Ce principii politice? Ce promisiuni făcute alegătorilor?

IONUT

Zvonurile că primarul Oraviței se pregătește să demisioneze din PSD pentru a se înscrie în PNL l-a făcut pe liderul PMP Caraș-Severin să reacționeze ironic la adresa lui Dumitru Ursu, cunoscut pentru loialitatea sa față de președinta PSD, Luminița Jivan, alături de care a fost prim-vicepreședinte al organizației județene.

„Aseară m-a sunat un om pe care îl prețuiesc mult și îmi spune: «Nu pot să cred! Am o vârstă, am crezut că le-am trăit pe toate, dar m-am înșelat»”, își începe Ionuț Popovici postarea pe pagina sa de Facebook.

„Dacă nu demult, Adi Torma, fost primar PNL a trecut la PSD, Costel Ursu, primarul orașului Oravița, își pregătește culoarul să treacă la PNL, nu de alta, dar să nu fie 1-0 pentru PSD, să fie 1-1, PSD versus PNL! Prima întrebare care îmi vine în minte: Cine înscrie pentru 2-1?!?

Nu știu ce să fac, să râd, să plâng, sau să mă apuce scârba?“, se întreabă politicianul.

La cum stau lucrurile acum în politică, totul este relativ, interesul personal pare mai presus de cel general, promisiunile și angajamentele luate în campaniile electorale sunt uitate, oamenii sunt nesocotiți și dați la o parte.

„Ce doctrină? Ce principii politice? Ce promisiuni făcute alegătorilor? Ce cod etic? Stânga și dreapta politicii românești înseamnă inclusiv modul de gândire al celor implicați și, atunci, având în vedere aceste aspecte, nu pot să nu mă întreb cine și ce mai înțelege din tot ceea ce ni se întâmplă. Parcă am intra într-un malaxor la care se adaugă substanță doctrinară de la multe feluri. Și ce iese… iese….

În cazul nostru, este de subliniat că Adi Torma, la momentul trecerii de la dreapta, la stânga, era, totuși, liber de sarcini și liber la ales partide. Că a ales altceva decât doctrina care inițial îi plăcea, e altceva. Nu același lucru se poate spune și despre primarul Oraviței, Costel Ursu, care la momentul actual e încă membru PSD.

Doctrinele politice au rămas și poate că, în România, așa a fost dintotdeauna, doar pentru cei din mediul academic pentru a le studia. Am ajuns la concluzia că pentru 90% dintre politicieni, ideologiile, doctrinele sunt termene abstracte.
Păcat….“, a concluzionat liderul PMP Caraș-Severin.

2 2