Ionuţ Popovici, PMP: „Ce doctrină? Ce principii politice? Ce promisiuni făcute alegătorilor?”
Preşedintele PMP Caraş-Sever in, Ionuţ Popovici, publică pe pagina sa de Facebook o postare demnă de râsu’-plânsu’, în care face haz de necaz despre ce se întâmplă în politica locală.
„Încurcate sunt căile politicii… Aseară m-a sunat un om pe care îl prețuiesc mult și îmi spune: «Nu pot să cred! Am o vârstă, am crezut că le-am trăit pe toate, dar m-am înșelat»“, scrie preşedintele PMP.
Ce l-a intrigat atât de mult pe Ionuţ Popopovici, încă de la început de săptămână? Pare-se nişte zvonuri ce au apărut prin târgurile pe care vicepreşedinte Consiliului judeţean le străbate aproape zilnic.
„Dacă nu demult, Adi Torma, fost primar PNL, a trecut la PSD, Costel Ursu, primarul orașului Oravița, își pregătește culoarul să treacă la PNL, nu de alta, dar să nu fie 1-0 pentru PSD, să fie 1-1, PSD versus PNL! Prima întrebare care îmi vine în minte: Cine înscrie pentru 2-1?!? Nu știu ce să fac, să râd, să plâng, sau să mă apuce scârba?“, se întreabă politicianul.
Cât despre moralitate, ce să mai vorbim, ea nu există, iar dacă o mai întâlnim pe ici, pe colo nu schimbă cu nimic datele problemei.
„Ce doctrină? Ce principii politice? Ce promisiuni făcute alegătorilor? Ce cod etic? Stânga și Dreapta politicii românești înseamnă inclusiv modul de gândire al celor implicați și, atunci, având în vedere aceste aspecte, nu pot să nu mă întreb cine și ce mai înțelege din tot ceea ce ni se întâmplă. Parcă am intra într-un malaxor la care se adaugă substanță doctrinară de la multe feluri. Și ce iese… iese….
În cazul nostru, este de subliniat că Adi Torma, la momentul trecerii de la dreapta, la stânga, era, totuși, liber de sarcini și liber la ales partide. Că a ales altceva decât doctrina care inițial îi plăcea, e altceva. Nu același lucru se poate spune și despre primarul Oraviței, Costel Ursu, care la momentul actual e încă membru PSD“, observă liderul PMP Caraş-Severin.
In finalul postarii, Ionuţ Popovici se întreabă şi trage aceeaşi concluzie pe care o tragem şi noi de ani şi ani:
„Doctrinele politice au rămas și poate că, în România, așa a fost dintotdeauna, doar pentru cei din mediul academic pentru a le studia. Am ajuns la concluzia că pentru 90% dintre politicieni, ideologiile, doctrinele sunt termene abstracte.
Păcat….“.