Iraq, poarta de intrare în Persia

Preşedintele Trump este în faţa unei dileme din care nu poate ieşi: ori atacă Iranul şi atunci aruncă în aer Orientul Mijlociu, ori nu intervine şi atunci îşi dezamăgeste aliaţi tradiţionali din Golf. Indiferent ce poziție va adopta, tensiunile actuale vor modifica, cu siguranță, și conducerile politice din alte state. Aliate, sau nu! Iraqul, de exemplu!

Între 2003 și 2010 am fost în Iraq. Și la Baghdad, în perioada în care Saddam Hussein și ministrul informațiilor, celebrul Sahaff, spuneau că americanii nu vor intra niciodată în capitala pămîntului dintre ape, și în orașul controlat de Armata Imamului Mahdi a celebrului cleric șiit Muqtada Al-Sadr, nepotul lui  Musa Al-Sadr, care fugit dintr-un Iraq măcinat de revolte tribale, pune bazele, în Liban, unui partid şiit puternic. Prieten cu Ayatollahul Khomeiny, Musa este ales, în 1959, lider al comunităţii şiite libaneze care avea să aibă o ascensiune fulminantă din 1979, odată cu instituirea Republicii Islamice Iran şi victoria Revoluţiei. Sărăcia şi alienarea culturală a comunităţii şiite, dar şi invazia israeliană condusă de Ariel Sharon, au jucat un rol fundamental în ascensiunea organizaţiei Hezbollah, o bizară combinaţie de spirit revoluţionar şi izolare politică, apărută în izolarea Văii Bekaa şi sudul Libanului. În anul 1974, Al-Sadr a creat Harakat al-Mahroumeen, Mişcarea Nevoieşilor, organizaţie socio-religioasă care a silit guvernl libanez să acorde minorităţii şiite recunoaştere totală. Odată cu declanşarea războiului civil, în 1975, şiiţii înfiinţează propriile miliţii, Amal, care în 1982 se situează de partea Israelului în invadarea Libanului, dar, un an mai tîrziu luptă împotriva ocupaţiei israeliene. După modelul iranian, supravieţuitorii persecuţiilor iraqiene, emigraţi în Liban, membrii ai Partidului Al-Dawa, formaţiune politică islamică desfiinţată de Saddam Hussein, înfiinţează aici Partidul lui Allah.

Iraqul rămîne și de această data, pentru Orientul Mijlociu. Jumatate sunnit, jumătate şiit el face legatura între Iran, Syria și Liban. Între Iraq şi Iran este şi o luptă ideologică referitoare la cele două centre religioase de la Najaf şi Qom. Este o luptă şi între Ayatolahul Sistani (urmaşul unei dinastii de clerici încă din secolul XVI) şi Ayatolahul Ali Khamenei pentru dominaţia şiiţilor.

Muqtada al-Sadr, considerat în perioada războiului din Iraq, inamicul numărul 1 al Statelor Unite a apărut într-un video surprinzător pe 10 septembrie 2019. În cadrul unei adunări care l-a comemorat pe cel de al treilea imam şiit Hussein Ibn Ali, Sadr poate fi văzut stînd între liderul suprem iranian Ayatollah Ali Khamenei şi comandantul Forţei Quds generalul Qasem Soleimani.

Sadr a criticat politicile regionale ale Iranului și și-a manifestat o divergenţă clară faţă de Iran, criticînd  continuu miliţiile şiite iraqiene susţinute de Iran şi prezenţa lor în Syria. Sadr a vizitat Arabia Saudită în august 2017, în timp ce conflictul dintre Iran şi Saudiţi era în creştere.

Fostul membru al mişcării politice sadriste, şeicul Ghaith al-Tamimi, a declarant, referitor la reîntoarcerea lui Sadr, acum, alături de liderul iranian: „Cine se află sub picioarele liderului suprem nu poate fi şeful iraqianilor”!

Prezenţa publică a lui Sadr între Khamenei şi Soleimani este un semn clar că Sadr s-a dus să discute un proiect politic cu Iranul. Potrivit analiștilor, prezenţa lui Sadr la adunarea din Iran indică, de asemenea, că încearcă să reia rolul lui Ayatollah Ali Sistani, cea mai înaltă autoritate şiită, în politica iraqiană. Divergența între cei doi a început, încă din 2004, cînd Armata Mahdi a purtat un adevărat război împotriva trupelor americane din interiorul oraşului Najaf, în ciuda obiecţiilor lui Sistani.

Atacul asupra imensului imperiu petrolier al Arabiei Saudite urmează un model nou foarte periculos, care a apărut în Golful Persic în această vară: atacuri precise care lasă puţine indicii evidente despre cine le-a lansat.

Dacă Iranul este într-adevăr de vină, este un semnal clar că răbdarea strategică a Teheranului s-a terminat şi Teheranul nu va permite să „curgă” petrolul saudit în timp ce propriul său petrol este blocat de sancţiunile americane. Iar, dacă acuzaţiile americane sînt adevărate şi Iranul a orchestrat loviturile, atunci criza se îndreptă spre război.