Istoria judeţului Caraş-Severin zace în paragină

arheologie

Toată istoria județului Caraș-Severin, de la Imperiul Roman până la perioada medievală sau cea din timpul Imperiului austriac, zace în paragină. Fondurile europene folosite de țările vecine reușesc să atragă zeci de mii de turiști în fiecare an. Lipsa de viziune și de implicare a autorităților locale în accesarea de bani europeni ne duce în situația în care mergem să vizităm cetatea de la Golubăț pe malul sârbesc al Dunării, în timp ce cetățile medievale sau conacele austriece din Caraș-Severin sunt ruine fără nicio o utilitate în prezent.

Ce facem cu istoria Banatului de Munte?

Constantin Boia, arheolog, candidat al Alianței USR PLUS la alegerile parlamentare din Caraș-Severin, precizează: “Eu cred că am putea beneficia de restaurări reușite în Banatul de Munte și că avem șansa de a ne recupera moștenirea culturală. Turiștii ar putea să vadă casa unei familii de nobili din Banat de acum 200 de ani, cum este conacul familiei Atanasievici de la Ramna. Localnicii ar putea să-și vândă producția de legume, de fructe sau mierea pe care o produc în această localitate sau să dezvolte pensiuni și servicii de ospitalitate.”

USR PLUS trimite în Parlamentul României oameni tineri și profesioniști care au capacitatea de a pune în practică #ProgramulBuneiGuvernari.

(E)

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two − one =