Iubeşte-ţi duşmanul ca pe tine însuţi
Pare un îndemn biblic, dar este mai mult decît atît! Reprezintă baza oricăror proiecte strategice, iar analiștii și planificatorii militari folosesc această învățătură. Pentru că, doar iubindu-ți dușmanul, inamicul, adversarul poți ajunge să-l cunoști și să-i descoperi punctele slabe, vulnerabilitățile. Serviciile de informații asta fac: învață să-i iubească pe cei supravegheați. Le învață obiceiurile, le respectă modul de viață și nu doresc să-l schimbe decît dacă imprevizibilitatea nativă nu dă peste cap calculele și răspunsul serviciilor de informații. Pot spune că este o relație de-a dreptul intimă între cel supravegheat și supraveghetor, între victimă și opresor, care, de multe ori, empatizează mai mult decît ar fi cazul.
Sindromul Stockholm pe acest comportament se bazează. Victima răpită sau captivă care, în timp, începe să își simpatizeze răpitorul. Persoanele captive încep prin a se identifica cu răpitorii, ca un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sînt amplificate, întrucît într-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sînt și ele percepute drept o amenințare, întrucît, într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit. Drept consecință, victima devine hiper-vigilentă în privința nevoilor răpitorului și neștiutoare în privința propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, care ar pierde singura relație pozitivă formată – cea cu răpitorul. Este important de subliniat că aceste simptome apar în condiții de stres emoțional foarte mare. Acest comportament este considerat ca o strategie obișnuită de supraviețuire pentru persoanele care sînt victime ale abuzului interpersonal și a fost observat în cazul divorțurilor cu copii, al copiilor abuzați emoțional, al membrilor sectelor religioase, prizonieri de război și tabere de concentrare.
La fel se întîmplă și în cazul statelor! Tratatele internaționale, angajamentele, coalițiile sau uniunile de state inhibă dorința proprie de mai bine pentru sine, mutînd accentul pe mai bine pentru grup. O teorie care încearcă să explice acest comportament politico-social este teoria disonanței cognitive. Aceasta spune că oamenii în general (statele, în cazul nostru!) nu pot sta nefericiți pentru perioade lungi de timp, și cînd oamenii/statele sînt captivi pentru o perioadă lungă de timp (vezi URSS-ul), o să fie nefericiți pentru toată acea perioadă de timp sau ajung să îi iubească pe răpitori și să se identifice cu ei. Omul sovietic își trage rădăcinile din teama de violenţă sau din teama de a pierde Centrul (tătucul) de care s-au atașat emoțional.
Analiștii și planificatorii militari studiază relația dintre state și prin prisma vexilologiei, adică a științei steagurilor naționale. Fiecare steag național are specificul lui, este construit după reperele culturale, politice și sociale ale națiunii pe care o reprezintă. Potrivit specialiștilor, drapelul național poate transmite informații importante despre națiunea care îl arborează. Drapelele într-o singură culoare, cu stemă, reprezintă dorința de dominare a națiunii, de imperialitate. Drapelul fostei URSS este reprezentativ pentru trecut, cel al Uniunii Europene, pentru prezent. Drapelul insular plasează simbolul sau stema în centru. Japonia este exemplul cel mai elocvent. Statele expansive, cu popoare cu grad ridicat de adrenalină, arborează drapele cu dungi orizontale, iar cele mai pașnice, statornice și tradiționaliste înalță drapele cu dungi verticale. În analizele militare strategice, drapelele sînt studiate atent atunci cînd vine vorba de o posibilă abordare tactică.
Drapelul naţional al României este un tricolor cu benzi verticale, din sec 19! Potrivit Constiuţiei României, culorile sînt aşezate vertical, în ordinea următoare începînd de la lance: albastru, galben, roşu. Asta ne plasează în rîndul statelor fără dorință expansivă sau conflictuală cu vecinii, poporul trăitor în spațiul geografic național avînd doar dorința de a apăra teritoriul pe care viețuiește. Statul-soră, Republica Moldova, împărtășește aceeași viziune!
Dacă privim, însă, în jurul nostru, avem surpriza să constatăm că toți vecinii arborează drapele cu dungi orizontale: Serbia, Ungaria, Ukraina, Bulgaria. Istoria ne arată că analiștii și planificatorii militari au dreptate, asta dacă privim relațiile noastre cu vecinii. Nu vreau să spun că România este înconjurată de dușmani, ci doar că vecinii nu prea ne iubesc ca pe ei înșiși. Sau, poate, ne iubesc prea mult?
