Jazz de înaltă calitate într-a doua zi a Festivalului de la Gărâna
Poiana Lupului s-a dovedit ieri neîncăpătoare, în cea de a doua zi a Festivalului de Jazz de la Garâna, aflat în acest an la a XXIII-a ediţie. Conform estimărilor făcute de directorul festivalului, Marius Giura, în jur de 6.000 de iubitori ai jazz-ului din toată ţara, dar şi din străinătate, au umplut până la refuz perimetrul deja atât de familiar.
A doua zi a festivalului a debutat cu recitalul grupului JazzyBIT din Timişoara, care au cântat împreună cu invitatul lor special, Horea Crişovan. Cunoscutul artist Horea Crişovan este deja un obişnuit al evenimentului, acesta participând, după cum el însuşi declara, la a noua ediţie consecutivă. Combinaţia de jazz şi rock cu care au delectat publicul a creat atmosfera propice pentru ceea ce a urmat.
Giovanni Guidi Quintet, care a urcat după aceea pe scenă, un grup format din muzicieni din Italia, SUA şi Portugalia, a încălzit publicul cu melodiile lor, şi la propriu şi la figurat, lucru care a prins foarte bine, deoarece odată cu lăsarea serii a coborât şi frigul peste Poiana Lupului din Gărâna.
Apoi au urmat M.R.B., sau Mathisen, Robin şi Borlai, un trio deosebit de energic, alcătuit din muzicieni din Norvegia, Italia şi Ungaria. Stilul trio-ului este o combibaţie de jazz-rock, funk şi fusion, care a fost pe placul tuturor celor prezenţi.
Târziu în noapte, pe scenă au urcat Petre Ionuţescu şi Daniel Dorobanţu, doi muzicieni din România. Amândoi pianişti, dar fiind în acelaşi timp unul trompetist iar celălalt artist vizual, au compus un show în care muzica învăluitoare şi luminile scenice s-au combinat într-un concert fluid, cu elemente arhaice, de mitologie şi folclor, constituind finalul perfect pentru o zi plină de jazz de calitate.