Joaca de-a moţiunea

Moţiunea Opoziţiei pentru căderea Guvernului Dăncilă nu a avut sorţi de izbândă nici de această dată. Liberalii ştiau că va fi sortită eşecului din clipa în care a fost iniţiată, dar cu toate acestea s-au încăpăţânat şi au insistat pe considerentul că rolul Opoziţiei e să nu stea cu mâinile în sân şi să doarmă în Parlament. Doar că, de aici şi până la umilinţă, uneori drumul este foarte scurt. Depui azi moţiunea, o depui şi a doua oară, dar când vezi că nu există nici cea mai mică şansă de reuşită, ar fi bine să te opreşti, să nu te faci de râs.

Liberalii nu fac aşa. O ţin pe a lor, doar-doar apare o fisură în angrenajul alianţei de guvernare. Joaca de-a moţiunea cu căderea guvernului te poate arunca în penibilitate, ori devii ţinta miştocăriilor lui Călin Popescu Tăriceanu, care îi întreba ironic pe opozanţi după votul de marţi: „E greu băieţi, fără liste suplimentare? E greu!

Moţiunea îmi aminteşte de un moment important din istoria apartheidului din Africa de Sud. Abolirea acestuia a dus la o situaţie pe care nimeni nu şi-ar fi imaginat-o. După ce au chefuit luni şi luni la rând şi s-au bucurat ca de un gol înscris într-o finală de cupă mondială, locuitorii de culoare s-au întors la foştii stăpâni. Libertatea pe care o dobândiseră era de nepreţuit, dar nu ştiau ce să facă cu ea. De bine de rău, la stăpân aveau masă şi casă, nu-i interesau cum să facă rost de bani, de un loc de muncă. Mulţi se născuseră pe plantaţii şi nu erau învăţaţi să supravieţuiască în afara acestora.

Cam aşa e şi cu cei din Opoziţie. Au câştigat alegerile europarlamentare, au tropotit câteva săptămâni de bucurie, s-au apucat să facă calcule, să se erijeze care mai de care în liderul maxim, au început să anunţe fel de fel de formule de guvern, când cu Orban, când cu Cioloş în locul Vioricăi Dăncilă, le-au cerut pesediştilor să plece, dar cam atât. Concret, nu au ştiut să profite de acest moment pe care îl consideră important. Nu prea ştiu ce să facă cu victoria de la europarlamentare. Nici măcar după încarcerarea lui Liviu Dragnea nu a fost în stare să găsească soluţiile pentru înlăturarea Guvernului Dăncilă, dar cu toate acestea, continuă să se laude cu rezultatul din 26 mai. Să facă valuri, să se îmbete cu apă rece, întorcându-se la moţiuni care sunt apanajul celor slabi, mulţumiţi să stea pe margine şi să tropotească.

Ceea ce mi se pare cel mai grav este faptul că există voci care susţin cum că nici PNL şi nici USR nu îşi doresc atât de tare guvernarea cu doar un an înainte de alegerile din 2020. Că, şi unii, şi alţii preferă ca PSD să-şi rupă gâtul, pentru ca ei să triumfe pe seama neputinţei altora. O fi, nu zic nu, dar atunci, de ce dracu liberalii au şi promis, pentru sesiunea din toamnă, o nouă moţiune pe aceeaşi temă? Dacă nu au fost în stare în vară să o dea jos pe Viorica Dăncilă, de ce ar reuşi în toamnă? Doar pentru că se numără bobocii de raţă şi curge mustul în pocale? Am senzaţia că nici ei, liderii, nu ştiu de ce…