Jurnalistul Constantin Galescu, comemorat la Caransebeş

În cadrul proiectului „Oameni de seamă ai Banatului”, Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, în colaborare cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin, a organizat joi, 15 aprilie, la sediu, expoziția cu titlul „Constantin Galescu, publicist – In Memoriam (1935-1981)”, gazetar de la a cărui trecere în nefiinţă s-au împlinit 40 de ani.

La manifestare au participat foşti şi actuali ziarişti, scriitori, oameni de cultură din Caransebeş şi din judeţ, consilieri locali, precum şi rude ale celui comemorat.

După ce managerul muzeului, Dacian Rancu, şi administratorul municipiului, Florin Bogdea, cel care l-a reprezentat pe primarul Felix Borcean la această manifestare, le-au adresat oaspeţilor cuvinte de bun-venit, a vorbit Cornel Galescu, fiul celui comemorat, el fiind în prezent consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

„Trebuie să vă fac o destăinuire: am constatat că eu aş putea vorbi despre orice subiect cu inima largă şi fără emoţii, mai puţin însă despre tatăl meu. Pentru mine, imaginea şi personalitatea sa au fost întotdeauna un subiect tabu. Dacă vreţi, aş putea să fac o comparaţie îndrăzneaţă – dacă Nichita Stănescu spunea că nu poate să vorbească cu inima largă despre Mihai Eminescu, pentru că este prea sensibil, eu aş putea spune că pe acelaşi palier de emoţie se află şi subiectul tatăl meu. Spun asta pentru că, iată, au trecut 40 de ani de la moartea sa, şi mă gândesc şi acum că este şi a fost un vis urât acela în care a dispărut din familia noastră. Dacă m-aş trezi într-o dimineaţă şi aş vedea că intră pe uşă, aş considera cumva că lucrurile reintră în normalitate. Aveam 16 ani în clipa în care l-am pierdut”, a spus Cornel Galescu.

Despre Constantin Galescu au vorbit foştii colegi de la „Flamura” Gheorghe Jurma şi Nicolae Sârbu, precum şi fostul prieten din copilărie al acestuia, Mircea Socaciu, cel care, împreună cu Cornel Galescu, a pus bazele Clubului Montan Caransebeș.

În încheiere, a rulat un film documentar despre viaţa şi activitatea lui Constantin Galescu, iar cei prezenţi în sală au vizitat expoziţia cu obiecte care i-au aparţinut fostului jurnalist, precum şi ziare în care acesta a publicat în perioada în care a activat în presă.

Constantin Galescu s-a născut la Caransebeș, în data de 1 mai 1935, fiind al patrulea copil al familiei Galescu Nicolae și Cornelia Galescu. Tatăl său s-a stins din viață la vârsta de 46 de ani, în urma unei boli incurabile, astfel că fiul Constantin rămâne orfan de tată la vârsta de 3 ani.

Din fragedă pruncie se arată pasionat de cărți și de poveștile depănate de frații săi mai mari.

Mai târziu s-a atașat de cinematograf și de spectacolele care rulau în acea perioadă în orașul Caransebeș.

În 1947 termină școala primară și, la sugestia directorului unităţii de învăţământ, mama sa care, în urma bolii, a rămas fără auz, îl înscrie la gimnaziu. La 11 ani visa să ajungă medic, din dorința de o vindeca pe mama sa.

A fost numit președintele Cercului literar al școlii. În 1952 se înscrie la Liceul Sportiv din Timișoara, iar în 1956 la Facultatea de Ziaristică din București. Este angajat ca redactor la o revistă pentru copii și tineret în cadrul Casei Scânteii și corespondent permanent pe zona de vest a țării.

Este atras tot mai mult de literatură, astfel că începe să scrie primele versuri și are, totodată, încercări în proză.

În 1957 revine la Caransebeș și se angajează ca redactor-șef la Stația de radioficare, iar patru ani mai târziu, în 1961, publica schița „Împăcare”, în revista „Scrisul Bănățean”, obținând premiul I, numele său apărând alături de cele a lui Tudor Arghezi, Eugen Jebeleanu, Eusebiu Camilar și alții. Tot atunci devine membru în Cenaclul „Nicolae Labiș” din Oțelu Roșu și mai apoi în Cenaclul „Ioan Slavici” din Caransebeș.

În 1963 publică schițele „O repriză de Gândire” și „O discuție în familie”. Tot atunci este angajat director la Clubul Muncitoresc din Oțelu Roșu. Este premiat pentru cel mai bun reportaj în întrecerea corespondenților voluntari din Banat.

În 1964 scrie piesa de teatru „Bârfitorii”, iar un an mai târziu, în 1965, se înscrie la Facultatea de Filosofie, la care renunță după doi ani, dar în 1966 se înscrie și la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o după cinci ani.

În anul 1967 devine redactor la ziarul „Flamura” din Reșița, unde, trei ani mai târziu, devine redactor principal.