Klaunerii de Ev Mediu

SCUT-BMTF

Sîrbul Novak Djokovic (34 de ani, 1 ATP) se afla, la sfîrşitul săptămînii trecute, blocat într-un hotel din Melbourne, iar autoritățile federale australiene i-au anulat viza de intrare, după ce tot ele o eliberaseră. Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat că a vorbit cu liderul mondial la telefon şi a scris pe contul său de Instagram că „toată Serbia este cu el şi că autorităţile vor lua toate măsurile necesare pentru ca răul tratament la care a fost supus cel mai bun jucător din lume să înceteze imediat”.

Un sîrb! Cînd l-aţi auzit ultima oară pe preşedintele Iohannis să ia atitudine în favoarea unui român? NICIODATĂ!!! Klaus Iohannis NU are atitudine! Nici un fel de atitudine. Doar cîteva scălămbăieli de adormit vigilenţa şi de a aduce liniştea…

E o linişte aparentă de la preluarea guvernării de către Generalul Ciucă. Efectele de domino ale klauneriilor lui Klaus au aruncat România în Evul Mediu al epocii moderne (sic!), poate cel mai Dark Age din cîte au fost în istorie. Klaus Iohannis este (?) omul de casă al Ocultei germane? Aceasta e întrebarea! Cei care-l acuză că a împresurat guvernele şi serviciile secrete cu bursieri Soros cred că ştiu răspunsul. Unii cred că, pe fundalul dezarticulării spectaculoase a statului român, Klaus Iohannis urmăreşte puterea absolută. Alţii sînt convinşi că preşedintele tăcut este expresia haosului şi reprezentantul legitim al stării de destabilizare a societăţii româneşti, atmosferă propice „stăpînirii” unei entităţi statale şi pentru care marile puteri folosesc, la greu, trupe speciale şi armate de PR-işti!

Ce ne-a dat nouă Regimul Iohannis? Criză politică, de sistem, criză în sănătate, educaţie, cultură, securitate naţională. Nici o agenţie care să apere interesele economice şi de securitate ale României în afara graniţelor! Am ajuns să-l regret pe Bush, care-ţi cerea prietenia sub ameninţarea pumnului neoconservator.

Noul Ev Mediu românesc este doar o apocalipsă naţională rebranduită! În termenii afacerilor, se numeşte business. În cei ai moralei, pradă! Clanurile se numesc grupuri de interese, feudalul – baron local, vînzătorul de sclavi – investitor strategic, iscoadele – agenţi de informaţii, paharnicii – lingăi, spărgătorii profesionişti de seminţe – consilieri! Şi, ca şi cum toată această borală a istoriei nu ar fi fost de ajuns, statul român este cel mai mare duşman al poporului său! În situaţia de criză teribilă în care a aterizat România, clasa politică dovedeşte că este ruptă total de realităţile acestei ţări. Chipuri senine, care nu au mai văzut de ani de zile cum arată un autobuz, un tramvai, un magazin de cartier, vorbesc despre măsuri utopice ce vor fi aplicate, şi monitorizate corespunzător, curînd! Curînd, cînd societatea este pe buza prăpastiei, este cel puţin un termen sarcastic, dacă nu dement! Actuala clasă politică emite legi îndreptate ÎMPOTRIVA poporului român! Nimic care să ne ajute să ieşim din situaţia excepţională în care ne aflăm, totul împotriva şansei la supravieţuire a încă unei generaţii de sacrificiu. Cooperarea între stat şi cetăţean nu există!

De ce condamnă Statul român hoţii de buzunare? Pentru că nu-i place concurenţa! Ţara ne vrea proşti, bolnavi, flămînzi şi umiliţi. Reduşi la tăcere. Amorţiţi, la televizor, de personaje invitate să vorbească despre nimic. Orgasm vizual! O sărbătoare a retinei! Manipularea e servită caldă, aburindă. „Ca un căcat”, vorba bravului soldat Svejk! Contractele sînt, cu siguranţă, LEGALE, dar nu şi MORALE, incapabili să luăm o atitudine. Incapabili să distingem binele de rău! Prea neajutoraţi să ţinem piept acestei urgii. Fatalişti şi împăcaţi cu propriul destin de consumabile” ale istoriei! Preocupaţi de protecţia propriei familii, fragilă construcţie în vremuri de restrişte…

O îndestulare alimentară proprie, la preţuri mici, ar putea linişti o populaţie bîntuită de spectrul şomajului şi al creşterii aberante a preţurilor la energie, a taxelor şi impozitelor. Recesiunea şi spectrul foamei se află pe lista ameninţărilor teroriste non-militare care ameninţă societăţile la acest început zbuciumat de secol 21! România importă 70% din carnea de porc şi 90% din tot ce înseamnă produse agricole. Scandalos! Lipsa de reacţie înseamnă complicitate! Timpul nu mai are răbdare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine − one =