Klaus Iohannis, Opere alese

SCUT BMTF

Cei care au trăit sub regimul Ceauşescu îşi amintesc, probabil, că puţine erau articolele, studiile şi cărţile care, indiferent de subiect şi domeniu, nu conţineau un citat din Nicolae Ceauşescu sau nu trimiteau într-un fel la vreo cuvîntare a Secretarului General al Partidului. La final de an, Editura Politică aduna într-un volum cuvîntările Tovarășului, rostite cu diferite prilejuri: la depănușatul porumbului, la prașila a doua, cu ocazia Zilei dinaintea Nopții, la întîlnirea bilaterală-frățească, în legătură cu migrația porumbeilor roșii sau cu natalitatea planetară. Tovarășul era în toate, în cele ce sînt și-n cele ce mîine vor rîde la soare, ca să-l citez pe Poet!

Întîmplarea face că am prins acele vremuri. Bine de tot! Și tot hazardul e responsabil pentru faptul că o bună parte din job-ul meu actual îl ocupă cititul. Cititul ziarelor, al studiilor, al declarațiilor, ascultatul radioului și privitul la televizor. În aceste condiții, nu pot să nu remarc faptul că, în ultimele luni, discursurile lui Nicolae Ceaușescu renasc și se dezvoltă. Sigur, un politician se pronunţă, de-a lungul mandatului său, în legătură cu multe domenii şi chestiuni, în diferite împrejurări. Citarea opiniilor sale în mass-media nu ţine de raportarea lor la realitate, ci de înfăţişarea lor drept cuvinte producătoare, în chip miraculos, de fapte măreţe.

Mi-i imaginam, înainte de 1989, pe liderii de state și de guverne cum luau notițe după discursurile lui Nicolae Ceaușescu, deși vocea acestuia, a României la acea oră!, răsuna altfel în aulele politicii mondiale.

Citind presa cotidiană, remarc același apetit pentru cultul personalității la actualul locatar de la Cotroceni care a trasat sarcini, a spus de ce trebuie așa și nu așa, a venit cu măsuri pentru secțiile ATI. Mi-i imaginez pe medici luînd notițe conștiincioși și pe managerii de spitale dînd din cap prețioși.

Strălucita expunere teoretică și practică a președintelui României are menirea nu de a face lumină în cotloanele nepătrunse ale incertitudinii, ci de a pune, tocmai, în lumină un nou Geniu al Carpaților. Cu filtru!

Construirea unui cult al personalității este temeinică și cotidiană. Iată cîteva exemple:

„Preşedintele Klaus Iohannis a participat joi-seara la videoconferinţa cu membrii Consiliului European pe tema măsurilor privind gestionarea pandemiei de COVID-19, context în care a subliniat că recunoaşterea reciprocă a testelor ar facilita libera circulaţie în UE şi a pledat pentru o campanie de comunicare eficientă în ceea ce priveşte vaccinarea împotriva noului coronavirus.” Wow! Vă dați seama? Liderii UE au înțeles, în sfîrșit, importanța recunoașterii reciproce a testelor! Ce s-ar fi întîmplat cu acestea dacă mintea sclipitoare a președintelui nu remarca acest lucru?

„În cadrul intervenţiei sale, preşedintele României a evidenţiat faptul că întărirea coordonării statelor membre este prioritară, în contextul în care răspândirea virusului la nivelul UE este în continuare îngrijorătoare. În ceea ce priveşte testarea, preşedintele României a menţionat faptul că este importantă asigurarea schimbului regulat de informaţii şi de bune practici privind strategiile şi abordările de testare. Cu privire la recunoaşterea reciprocă a testelor, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că acest demers ar facilita libera circulaţie în Uniune. Totodată, preşedintele României a arătat că există încă probleme specifice, care trebuie soluţionate pentru a facilita o abordare comună, cum ar fi corelarea testelor rapide cu cele RT-PCR, convenirea unui set de criterii şi condiţii comune pentru a se asigura un mecanism eficient”, arată Administraţia Prezidenţială.

Cred că mulți lideri europeni s-au simțit rușinați de neștiința lor crasă și s-au făcut mici, în scaunele lor, ca nu cumva geniul de la Sibiu să-i scoată la tablă.

Sau, de „Ziua cercetătorului și proiectantului din România”… am răspuns invitației Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice din Râmnicu Vâlcea, care anul acesta aniversează 50 de ani de la înființare. Felicitări!

Am dat curs invitației de a vizita această instituție emblematică pentru cercetarea românească. Am văzut infrastructura de cercetare de aici și am apreciat discuția cu echipa Institutului.

Prin această vizită am vrut să atrag atenția asupra importanței cercetării pentru societatea noastră. De altfel, pandemia de COVID-19 a reconfirmat rolul pe care cercetarea și inovarea îl au în depășirea crizelor, indiferent de natura lor.

Wow! Am văzut, în sfîrșit, și cercetători fericiți! Nu contează că cercetarea românească e doar o palidă umbră a celei din perioada de dinainte de 1989!

Nu v-am convins? Iată o mostră de discurs clasic: Discursul nr. 1/1985 rostit de tovarășul Nicolae Ceaușescu cu prilejul realegerii sale în funcția supremă de Președinte al R.S.R.

„Remarcabilele realizări si indeplinirea cu succes a Programului de făurire a societătii socialiste multilateral dezvoltate sînt rezultatul muncii entuziaste, pline de abnegaţie a întregului popor, care, într-o deplină unitate, înfăptuieşte neabătut politica internă şi externă a partidului şi statului nostru. Iată de ce, şi în aceste momente solemne, primele mele gînduri se îndreapta spre minunatul nostru popor – adevăratul făuritor al noii istorii a României socialiste”. (Aplauze şi urale puternice, prelungite; se scandează îndelung „Ceauşescu şi poporul!”).

„Acum, la începutul noii perioade de activitate a Marii Adunări Naţionale, doresc să asigur întregul nostru popor că vom face totul pentru înfăptuirea neabătuta a hotărîrilor Congresului al XIII-lea, a programului de dezvoltare a patriei noastre, de ridicare continuă a bunăstării materiale şi spirituale a întregii naţiuni, înfaptuind astfel neabătut felul suprem al politicii Partidului Comunist Român, esenţa societăţii socialiste multilateral dezvoltate pe care o edificăm cu succes în România.” (Aplauze puternice, prelungite).

Klaus Iohannis a lansat un atac dur la adresa PSD, considerat vinovat moral pentru tragedia de la Piatra Neamţ. În schimb, şeful statului a evitat să critice administraţia liberală din Sibiu, cu toate că acest judeţ e pe primul loc la rata de incidenţă a persoanelor infectate.

România va depăşi această criză sanitară şi sînt optimist. Deja vedem efectele măsurilor luate. Pentru a fi siguri de rezultate trebuie să menţinem cursul actual. Sînt sigur că vom vedea în două săptămîni rezultate şi mai bune. În aceste zile a fi cetăţean bun înseamnă a respecta normele în vigoare. Să dăm dovadă de solidaritate şi să ne concetrăm pe soluţiile pentru a ajunge acolo. A gestionat această criză imensă. Sistemul de sănătate a fost adus în această stare de guvernele PSD-iste. Nu cred că Orban trebuie să plece acasă. Şi-a asumat guvernarea cînd ceilalţi au preferat să stea deoparte. Tragedia ne arată ce am spus de mult. Felul în care PSD a tratat sistemul de sănătate a dus la falimentul sistemului. Când vom avea o nouă majoritate în jurul PNL voi avea un guvern cu care voi lucra bine. Mă voi implica perosnal pentru reformarea sistemului de sănătate. Anul acesta am avut un guvern minoritar cu o opoziţie majoritară care conduce parlamentul.

ȘAMD…

Lui Klaus Iohannis, căci despre el este vorba, omniprezent și atotștiutor, îi lipsesc doar secvențele cu vizita într-o fermă, pipăind știuleții de porumb sau interesîndu-se dacă vacile sînt fericite, pentru a-l egala pe Nicolae Ceaușescu. A, și să nu uit, volumele anuale de Opere alese din gîndirea teorietică și practică!

Mult trăiască și înflorească scumpa noastră Patrie!

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 5 =