La 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur, orașul Reșița devine viral pe Instagram

muzeu locomotive

În acest sfârşit de săptămână, oraşul Reșița are şanse să devină, pentru o zi, locul cel mai popularizat pe Instagram din România! Aceasta cu ajutorul a 20 de creatori de conținut și jurnaliști, pe care Cronicari Digitali, un proiect cultural creat împreună cu Asociația Human Made Art (HUMART), i-a invitat să descopere patrimoniul arhitectural şi industrial al municipiului de pe Bârzava.

Evenimentul prin care influencerii fac viral orașul are loc în anul în care Reșița aniversează 150 ani de la fabricarea primei locomotive cu abur (1872), 100 ani de la construirea Fabricii de Locomotive și 50 ani de la inaugurarea Muzeului de Locomotive cu abur din zona Triaj (1972). Organizatorii urmăresc „să pună în valoare diversitatea patrimoniului cultural din Reșița, în mediul digital, pentru tânara generație, cu impact la nivel național și regional, pe fundalul triplei aniversări din 2022”.

Sâmbătă, traseul influencerilor va include atât obiective de vizitat cunoscute, cât și spații nedescoperite încă de public, cum ar fi Şcoala Pittner, furnalul din incinta TKM, Muzeul Locomotivelor cu Abur, Muzeul Cineastului Amator, Muzeul Banatului Montan, Dealul Golului, Palatul Cultural, Magazinul Universal, Podul de la Vamă şi funicularul, vila Koch, gura de vărsare în Bârzava a „canalului topitoriei” (Schmelzgraben), clădirea gării Reşiţa Sud, clădirea fostei Administraţii Comunale a Reşiţei Române, locuintele fraților Blăjița și casele familei Neff, clădirea fostei Școli Siderurgice, clădirea Muzeului de Piatră, Teatrul de Stat și Hala Minda.

În Reșița va fi înregistrat și un episod special al celui mai popular podcast cultural românesc, Cronicari Digitali, în care realizatorii Diana Popescu și Cosmin Dragomir vor căuta să descopere patrimoniul arhitectural, industrial și cultural al orașului, dar și pe cel gastronomic, cu ajutorul unor personalități locale.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × three =