La Anina, beneficiarii unui proiect dedicat persoanelor marginalizate şi-au primit atestatele în noua meserie
La Centrul de Afaceri din Anina a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, un eveniment prilejuit de finalizarea cursului de mecanic-vulcanizator din cadrul proiectului ,,Măsuri integrate pentru comunitatea marginalizată aparţinând minorităţii rome din Anina”. În prezenţa primarului Gheorghe Românu şi a administratorului public Dan Vlad, coordonatorul activităţii partenere, Cătălin Cucu, au fost înmânate certificatele de calificare a celor treisprezece absolvenţi.
Încă din anul 2017 şi până în 2020, la Anina se desfăşoară acest proiect, iar conform reprezentanţiilor administraţiei locale, aproximativ 400 de persoane au beneficiat de cursuri de calificare, dintre care se numără şi ucenici angajați la firme din Anina, indemnizațiile pentru aceștia fiind subvenționate din proiect în limita a 1.100 lei pe lună pentru persoană.