La Anina, deșeurile rezultate din construcții vor fi depozitate în locuri special amenajate
În cadrul celei mai recente ședințe a consiliului local al orașului Anina, pe ordinea de zi s-a aflat un proiect de hotărâre privind stabilirea unui perimetru, în vederea depozitării temporare a deșeurilor inerte rezultate din activități de construcții și demolări de pe raza orașului.
Reprezentanții administrației locale spun că zona în care vor fi depozitate deșeurile este în imediata apropiere a stației de transfer din zona Ponor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Danu Daniel-Ion, spune că cetățenii trebuie să înțeleagă faptul că există prevederi legale în ceea ce privește regimul deșeurilor. Pentru a veni în sprijinul locuitorilor Aninei, vor fi amenajate două puncte de depozitare, una pentru lemn și una pentru piatră rezultate din construcții și reabilitări.
Conform ordonanței de urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, articolul 66 prezintă infracțiunile care se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 5 ani sau cu amendă următoarele fapte: eliminarea deşeurilor care au făcut obiectul transferului, aşa cum este definit de Regulamentul (CE) 1.013/2006, în spaţii neautorizate sau prin constituirea de depozite ilegale; neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deşeurilor periculoase; comercializarea, abandonarea sau neasigurarea încărcăturii deşeurilor pe durata şi pe parcursul tranzitării teritoriului României.
De asemenea, se pedepsește aspru acceptarea de către operatorii de depozite/incineratoare, în vederea eliminării, a deşeurilor introduse ilegal în ţară sau a deşeurilor introduse în ţară în alte scopuri decât cel al eliminării şi care nu au putut fi utilizate în scopul pentru care au fost introduse, incendierea oricărui tip de deşeu și/sau substanță sau obiect sau îngroparea deșeurilor.
Cei interesați pot consulta întregul act normativ https://www.greenresources.ro/wp-content/uploads/2021/11/Ordonanță-de-urgență-92-2021-privind-regimul-deşeurilor.pdf, dar și Ordonanța de urgență nr. 38/2022 pentru modificarea și completarea unor actenormative în vederea eficientizării gestionării deșeurilor : https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2022/04/OUG-5.pdf.