La Anina, zeci de familii de pe străzile V. Alecsandri și Izvorului au fost racordate la rețeaua de canalizare
În această perioadă, la Anina, administrația locală efectuează o serie de lucrări care au la bază îmbunătățirea confortului cetățenilor. Viceprimarul orașului, Daniel Danu, ne-a spus că zeci de familii de pe străzile V. Alecsandri și Izvorului au fost racordate la rețeaua de canalizare, iar pe Strada Bucuriei a fost realizate rigole pentru pentru apa pluvială.
„În parcurile de pe raza orașului au fost plantați aproximativ 200 de arbori din diferite specii, iar recent, pentru înfrumusețarea zonelor de relaxare, au fost plantate de către angajații din cadrul Serviciului Local de Utilități Publice, serviciu din cadrul Primăriei Anina, flori în valoare de aproximativ 10.000 lei“, a mai adăugat Daniel Danu.
Mai mult decât atât, biserica catolică din cartierul Steierdorf a fost pusă în evidență prin montarea de proiectoare luminoase.