La Bocșa, un polițist a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat care nu avea permis de conducere

accident

Noaptea trecută, în jurul orei 22.35, un bărbat de 33 de ani din Bocșa, în timp ce se punea în mișcare de pe loc cu autoturismul, pe strada Măgura din Bocșa, a acroșat un polițist aflat în timpul serviciului, în dispozitivul de menținere a ordinii publice la o secție de votare. 

Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că bărbatul de 33 de ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițistul nu a suferit vătămări corporale și nu a fost necesară intervenția personalului medical. 

„Bărbatul de 33 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. Acesta a fost imobilizat și condus la sediul poliției pentru luarea măsurilor legale. Având în vedere numărul mare de persoane care s-a adunat la fața locului, polițiștii și jandarmii au intervenit, restabilind ordinea și liniștea publică“, a declarat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin. 

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − one =