La Caransebeş, administraţia s-a apucat deja de treabă
Primarul Caransebeşului, Felix Borcean, a vorbit recent despre lucrările care se desfăşoară în municipiu, respectiv reabilitarea unor artere rutiere, instalarea containerelor îngropate pentru deşeurile menajere sau licitaţiile care se fac pentru obiectivele pe care administraţia locală şi le-a propus.
Primul container îngropat este în Pipirig, pe Aleea Sportivilor. La cel din centru am întâmpinat dificultăţi, pentru că atunci când s-au făcut săpăturile muncitorii au dat de nişte rezervoare de păcură ale vechii centrale de acolo. Vom continua, va costa puţin mai mult, în momentul de faţă fiind vorba despre cinci astfel de puncte pe raza municipiului. Se vor face, de asemenea, lucrări de asfaltare a aleilor dintre blocurile din cartierele Pipirig, Balta Sărată, Cazărmii şi Ţarinei, dar şi a unor străzi. Pe acestea le-am mai regândit puţin, de exemplu nu vom repara Simion Bărnuţiu, care nu este chiar atât de afectată, în schimb aş vrea să facem lucrări de reparaţii pe strada paralelă cu Ardealului. Intenţia mea era de a repara şi jumătate din Tudor Vladimirescu, pentru a da o fluenţă mai mare traficului rutier, pentru a nu mai fi atât de aglomerată Strada Ardealului. Evident, vor fi finalizate străzile pe care am început lucrările care trebuiau terminate anul trecut, dar, din anumite motive, nu am reuşit, şi vorbesc de Iancu Laurenţiu – unde se fac terasamentul şi asfaltul, Pinilor, şi, nu are rost să promitem, să vedem cum stăm cu banii, dar intenţia mea era de a moderniza şi I.C. Brătianu, care e paralelă cu calea ferată, în Racoviţă. O să vedem cum ne gospodărim…”, a mai spus Felix Borcean.