„La Caransebeş nu se întâmplă nimic deosebit cu câinii maidanezi”

maidanezi

După ce pe reţelele de socializare au apărut o serie de postări cu comentarii şi fotografii care sugerau că, la Caransebeş, câinii maidanezi ar dispărea de la padocul din Şesu Roşu, unde sunt ţinuţi, existând chiar suspiciuni că aceştia ar fi luaţi din curţile oamenilor, în ultima şedinţă a Consiliului local al municipiului, Daniel Isac, şeful Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare, cel care administrează padocul, a ţinut să lămurească această problemă ridicată de consilierul USR Dragoş Curelea.

„Avem contract cu o firmă din comuna Cristian, de lângă Sibiu, care vine la solicitarea noastră, atunci când strângem în adăpost 20 de câini. Costul pe care îl plătim pentru un câine este de aproximativ 450 de lei. Câinii sunt inventariaţi, fotografiaţi, li se face ordin de transport, avem medic veterinar şi aici, la Caransebeş, există doctor şi la Cristian, traseul este verificat… A fost Poliţia Animalelor în control, cred că am fost singurii din judeţ care am arătat date concrete, clare… Deci nu se întâmplă absolut nimic deosebit cu ei. Trebuie să-i ducem la adăpostul de la Sibiu, conform contractului pe care-l avem cu ei şi pe care vi-l voi prezenta în viitoarea şedinţă a Consiliului local. Anul trecut am dus în jur de 400 de câini, anul acesta, până acum, cred că am ajuns la 100. Noi nu decontăm la Primărie mâncarea pentru aceşti câini, fiindcă nu putem, şi atunci lumea ne sponsorizează cu hrană pentru ei, un sac, două, de boabe, cât poate fiecare”, a spus Daniel Isac în şedinţă.

În plus, a adăugat şeful SPIR, la Caransebeş mai sunt aduşi câini şi din alte localităţi ale judeţului, pe care tot angajaţii acestui serviciu trebuie să-i gestioneze.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − 15 =