La Caransebeş se ascute lupta cu coronavirusul!

oameni centru 3

Astăzi a avut loc o nouă şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Caransebeş, ca urmare a stării de urgenţă decretate de preşedintele Klaus Iohannis, în urma căreia primarul municipiului, Felix Borcean, a comunicat presei hotărârile luate pentru limitarea efectelor virusului COVID-19.

„Am luat câteva măsuri care cred eu că se impun, pentru că avem deja exemple în țări pe care de obicei le luăm drept model, cum ar fi Italia și Spania, care și ele, până la a lua măsuri drastice, s-au codit, au dat din colț în colț și s-a ajuns în situația pe care o cunoaște toată lumea. În această idee, am propus Consiliului Local pentru Situaţii de Urgenţă o măsură care poate părea drastică: închiderea completă a tuturor activităților economice! Rămân deschise doar magazinele alimentare și supermarketurile, farmaciile și restaurantele care fac catering, dar strict pe segmentul de catering. Jocurile de noroc, pariurile sportive, cafenelele, terasele trebuie primele închise, chiar nu sunt necesare în perioada aceasta. De asemenea, am propus închiderea activităților comerciale din stațiile de benzină, cu excepția pompelor de benzină, dar și a activităților de taximetrie, fiindcă orice client care urcă în taxi poate fi un potențial pericol, aşa că va funcționa doar transportul public. A rămas în discuție dacă vor fi închise și activitățile comerciale de producție, gen TMD, dar o să lăsăm această discuție deschisă. De asemenea, am decis ca Serviciul Public de Întreţinere şi Reabilitare să folosească cisterna pentru dezinfectarea străzilor. În cadrul primăriei, am limitat programul de la registratură la două ore pe zi, între orele 10 și 12, în fiecare zi, de luni până vineri. Deocamdată nu am redus timpul de funcționare a primăriei. Măsurile au aplicabilitate în momentul în care se va institui scriptic starea de urgență”, a declarat edilul.

În Hotărârea cu Nr. 4/16.03.2020, se mai stipulează că personalul de pază va permite accesul cetăţenilor în cadrul serviciilor care au relaţii cu publicul, prevăzute cu ghişeu, a maximum două persoane concomitent, respectiv al unei singure persoane, în birourile unde nu există ghişeu.

O altă măsură luată în şedinţa de astăzi se referă la faptul că la biserici situația diferă de la un cult la altul. Astfel, Biserica baptistă și cea adventistă și-au anunțat sistarea serviciilor religioase, în vreme ce Biserica ortodoxă le-a menținut. Felix Borcean a spus că, în urma discuţiilor, a înţeles că prezența la aceste slujbe a fost una care să nu dea motive de îngrijorare.

„În ceea ce ține de activitatea medicală, pentru că dumnealor sunt cei din prima linie, s-au montat acele corturi în curtea spitalului, pentru trierea pacienților, nu pentru tratarea lor. De asemenea, s-au primit la spital 60 de echipamente de protecție totală, însă există o problemă cu materialele de dezinfecție. La spital s-a dispus sistarea tuturor internărilor și a urgențelor minore, tot personalul medical fiind concentrat pe gestionarea situației legate de coronavirus. Marţi ne întâlnim cu toți medicii de familie din Caransebeș și împrejurimi, și dumnealor trebuie să participe cu toate resursele și să-și pună la dispoziție priceperea în gestionarea acestei situații. Legat de gestionarea situației celor carantinați în zona Caransebeș, nu mi se pare normal ca doar două centre urbane, Caransebeș și Reșița, să fie deschise pentru carantină, în contextul în care există o Dispoziție dată la nivel național de a se constitui centre de carantină în toate localitățile urbane. Faptul că poate unele localități nu sunt pregătite sau nu au condiții mi se pare o problemă pe care ar trebui să și-o rezolve respectivele comunități, nu să aglomereze doar Caransebeșul și Reșița, și toate costurile să cadă în seama noastră, a celor două comunități locale. Deocamdată avem disponibile spații de carantinare, dar se pare că pe zi ce trece și pe oră ce trece apar situații noi. Am dat dispoziție să carantinăm în Caransebeș doar persoane din Caransebeș sau din satele și comunele din proximitatea municipiului. Am discutat și cu un patron de hotel, în cazul în care criza se va accentua, cu siguranță vom discuta despre posibilitatea carantinării persoanelor și la hoteluri sau pensiuni, pentru că aceste servicii sunt recompensate și sumele sunt destul de rezonabile”, a mai declarat primarul Caransebeşului după şedinţă.

De asemenea, o altă prevedere a Hotărârii Nr. 4/16.03.2020 spune că şedinţele Consiliului Local Caransebeş se vor desfăşura fără public.

1 2