La Caransebeş, spitalul se întoarce acasă

spitalul din caransebes2

Marţi, 29 octombrie, a avut loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Caransebeş, în cadrul căreia s-a votat transferarea dreptului de administrare a Spitalului Municipal de Urgenţă și a Policlinicii, de la municipalitate, către unitatea medicală.

Viceprimarul Marius Isac şi liderul consilierilor social-democraţi, Florin Bogdea, au propus amendamente la proiectul de hotărâre, tocmai pentru a lămuri situaţia medicilor care activează în ambulatoriul privat din Policlinică, solicitarea celor de la spital fiind chiar în acest sens, de a se reînființa ambulatoriul de specialitate și de a se reintegra în spital laboratorul de analize medicale. S-a făcut precizarea că vineri, 1 noiembrie, contractele medicilor din Policlinică vor expira, iar în cazul în care nu ar fi fost prelungite, aceștia nu ar mai fi putut încheia contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, ceea ce ar fi însemnat închiderea Policlinicii. Marius Isac a solicitat ca acele contracte aflate în derulare în policlinică să rămână valabile până la înființarea ambulatoriului spitalului prin decizie a Ministerului Sănătății, iar Florin Bogdea a cerut o limitare a contractelor cu medicii din policlinică, în sensul ca perioada să fie nu mai mare de doi ani, iar prețul chiriei să crească.

Prezent la şedinţă, managerul spitalului,  Adrian Cican, a spus că a discutat cu medicii prelungirea contractelor până la reînființarea ambulatoriului şi reintegrarea laboratorului în cadrul spitalului, iar aceştia au fost de acord.

În final, aleşii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind transferarea dreptului de administrare a Spitalului Municipal de Urgenţă și a Policlinicii, de la municipalitate, către unitatea medicală.

3 1