La Glimboca, un camion plin cu lemne a fost distrus în totalitate de flăcări

IMG 20200602 WA0010

Pompierii militari ai ISU Caraş-Severin au intervenit astăzi, în jurul orelor 14.20, la un incendiu care a cuprins cabina unui camion, ce transporta material lemnos, în zona Glimboca. Din primele cercetări se pare cauza probabilă ar fi un scurt circuit la instalaţia electrică.

Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al ISU Caraş-Severin spune că la faţa locului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Caransebeş, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.

„Focul s-a manifestat la cabina autotrenului cu pericol de extindere la întregul autovehicul. Echipajele de intervenţie au acţionat şi au localizat incendiul în cel mai scurt timp. Nu s-au înregistrat victime, cabina autotrenului fiind distrusă de foc în totalitate”, a precizat Manofu.