La IPJ Caraș-Severin, continuă sarabanda detașărilor și numirilor pe funcții

De mai bine de trei luni, la nivelul conducerii IPJ Caraș-Severin se încearcă tot felul de formule optime. După detașarea la IPJ Botoșani a fostului inspector-șef, Viorel Avram, la comandă a fost numit, tot prin detașare, comisarul-șef Florin Turnagiu, de la IPJ Timiș, care n-a „dansat“ nici măcar o iarnă, timp în care, teoretic, nu a reușit să-și cunoască nici măcar structurile teritoriale. În locul său, a fost numit cms. șef Cristian Goian.

Moda detașărilor revine la IPJ Caraș-Severin, acum fiind vizați adjuncții inspectorului șef. Primul pe listă, cms. șef Sofia Stoian, care, prin Dispoziția șefului IGPR a fost detașată, pentru două luni (clasica formulă), la IPJ Mehedinți.

Printr-o altă Dispoziție, pe postul rămas vacant a fost împuternicit comisarul șef Ciprian Terciu, șef birou I în cadrul IPJ Caraș-Severin.

Celălalt adjunct al IPJ Caraș-Severin, cms. șef Aurel Coman, rămâne, deocamdată, pe funcție

3 1