La Măureni, sportul nu-i Cenuşăreasă! Primarul Filimon: „Terenul sintetic e un proiect de suflet pentru mine”

teren sport Maureni

Peste câteva săptămâni, comuna Măureni se va putea mândri cu o bază sportivă cum rar găseşti în mediul rural! Complexul cu teren sintetic, vestiare, tribună cu 200 de locuri şi nocturnă este un proiect foarte drag primarului Brian Filimon, care mărturiseşte că şi-a imaginat această bază sportivă încă dinainte de a prelua administraţia comunei. Sportul nu e întâmplător pe lista de priorităţi a edilului de aici.

„Este un proiect de suflet pentru mine, pentru că iubesc sportul, iar la primărie am venit chiar de la catedra de Educaţie Fizică, a declarat Brian Filimon, primarul comunei Măureni. Timp de opt ani am fost profesor de sport la Măureni şi Şoşdea; mai mult decât atât, încă sunt jucător activ de fotbal. Este un proiect foarte important pentru mine şi pentru întreaga echipă cu care lucrez în administraţia de aici. Având o comună populată, cu foarte mulţi tineri, e clar că ne doream să acţionăm şi pe această latură sportivă. Terenul sintetic cu nocturnă, tribune şi vestiare este un proiect care beneficiază de finanţare din fonduri europene, bineînţeles, cu o cofinanţare consistentă din partea bugetului local. Ne pregătim de finalizarea acestui proiect, a fost amplasat deja gazonul sintetic şi s-au presărat nisipul cuarţos şi granulele, practic suntem pe finalul lucrării la suprafaţa de joc. În paralel se lucrează şi la vestiare, după care se va lucra şi la tribună şi la dezvoltarea zonei. Dacă totul va merge bine, estimez că inaugurarea va avea loc peste o lună, poate o lună şi jumătate. Dorinţa mea este să fac o inaugurare ca la carte, cu un meci demonstrativ cu vedete ale fotbalului şi un spectacol. Am multe în plan, multe idei, deoarece, aşa cum v-am spus, acesta este un proiect de suflet, dar trăim vremuri complicate din cauza pandemiei; va trebui să ţinem cont de toate restricţiile, aşa că vom vedea ce se poate face. Ceea ce vreau să precizez este că nu voi da încă drumul activităţii sportive, deşi terenul e aproape finalizat. Acest lucru se va întâmpla abia atunci când întreaga bază va fi finalizată, după ce vom face o inaugurare ca la carte”, a mai spus primarul.

Noua bază sportivă de la Măureni este situată chiar în centrul comunei, lângă sediul primăriei. Valoarea investiţiei este de circa 100.000 de euro, proiectul fiind realizat prin intermediul programului GAL-AFIR, cu fonduri europene, având şi o finanţare consistentă de la bugetul local al comunei Măureni.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − fourteen =