La Oraviţa, un zid s-a surpat, iar circulaţia va rămâne redirecţionată până în toamnă

104187910 1124959934533255 6249905088201137017 o

În urmă cu două zile, la Oraviţa, o porţiune de asflat din DN 57B s-a surpat, iar reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara au dispus măsura redirecţionării circulaţiei în zonă, aceasta desfăşurându-se pe ambele sensuri, doar pe banda de coborâre.

Conform datelor publicate pe pagina Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, restricţia „va fi menţinută până la finalizarea lucrărilor: 30 septembrie 2020”.

Alina Sabou, purtătorul de cuvânt al DRDP Timişoara, spune că urmează să se facă o evaluare tehnică amplă a situaţiei şi se va încerca includerea drumului într-un program de finanţare pentru calamităţi. Lorena Ion, viceprimarul din Oraviţa, a explicat faptul că tronsonul aparţine celor de la Drumuri Naţionale, iar albia, de cei de la Apele Române, instituţii care au fost anunţate de administraţia locală incă de la producerea surpării.

Cu toate acestea, oamenii care locuiesc în casele din apropierea zonei afectate sunt supăraţi, deoarece trebuie să ocolească destul de mult pentru a ajunge acasă şi mulţi dintre ei sunt de părere că lucrarea nu se va finaliza până la sfârşitul anului.

1 2