La peluză, dacă punem botul

Albert Einstein avea dreptate! Două lucruri sînt infinite: universul şi prostia umană şi, totuşi, în privinţa universului nu sînt chiar atît de sigur! Evenimentele care se precipită acum, sub ochii noştri, îi dau dreptate, dincolo de circul demagogiilor politice, vopsite în diverse culori politice.

Vorbeam de istorie şi de faptul că dacă uiţi istoria eşti condamnat să o retrăieşti. Sînt cîţiva băieţi deştepţi în lumea asta care nu au alt scop decît să domine planeta. Ei sînt mai presus de guverne şi de maimuţoii politici. Au două tipuri de afaceri pe care le fac şi le fac bine: speculaţiile financiare şi războiul! Tradiţia şi interesele se transmit din generaţie în generaţie, iar în România acestei veri ciudate sînt replicate la indigo, cu extremă exactitate şi precizie, toate temele folosite la începutul anilor ’90 pentru diabolizarea României. Bombardamentul asupra României, cu informaţie agresoare, s-a intensificat. De asemenea, terorismul cultural a luat, în ţara noastră, o amploare fără precedent (expoziţia de „artă modernă” organizată de ICR din New York este un ultim exemplu!). Potrivit Donei Tudor, al cărei exemplu l-am mai dat în această coloană, agresarea mediatică, prin presă, radio şi televiziune, este concepută astfel încît să se declanşeze concomitent din interior şi din exterior şi să lase impresia că procesele dezorganizante se produc „natural”, de la sine, şi nu sînt induse de centre de decizie agresoare. Astfel de acţiuni duc la ruperea capacităţii de protecţie naţională şi pot cuprinde: injectarea îndoielii cu privire la valorile culturii naţionale (exemplul ICR!), negarea valorilor culturale autohtone, proliferarea kitch-ului, culturii de împrumut şi a subproducţiilor culturale (acelaşi exemplu recent!), impunerea unui complex naţional de inferioritate culturală (o seamă de ONG-uri finanţate de Fundaţia pentru o Societate Deschisă), crearea unei confuzii naţionale în ierarhia valorică, denigrarea personalităţilor şi valorilor culturale naţionale, promovarea neîncrederii generale şi a lipsei de respect faţă de instituţiile naţionale fundamentale, spolierea patrimoniului naţional, crearea unui sentiment de culpabilitate naţională, alimentarea şi declanşarea unor tensiuni interetnice, inducerea unui sentiment de inutilitate, ridiculizarea valorilor naţionale, a imnului naţional, a patriotismului şi naţionalismului, exacerbarea valorilor locale şi regionale în detrimentul conştiinţei naţionale.

Tema orfanilor şi reţelelor româneşti de vînzare a copiilor în condiţiile în care sistemele legale de protecţie a familiei şi copiilor din România sînt prezentate drept corupte, în cele mai multe cazuri profund virusate de către grupuri de crimă organizată, cu avocaţi, procurori şi poliţişti în cel mai bun caz incompetenţi, tema „genocidului cultural împotriva minorităţii maghiare“, una dintre liniile importante şi perene de atac împotriva României, tema „România, ţintă facilă, incapabilă de unitate politică“, sînt reactivate de grupuri interesate și mereu binevoitoare…

Atacurile au loc pentru că se mizează pe faptul că, eaxct aşa cum a fost cazul şi la începutul anilor ’90, orice porcărie, enormitate sau răutate ai spune despre România, despre poporul şi liderii săi, poţi fi sigur că, în interiorul ţării, în grupul său de europarlamentari, se va forma automat o tabără care va protesta, dar, cel mai important, acuzele (oricare ar fi ele, cu atât mai violente, cu atât mai bine) vor fi primite cu aplauze şi deplină satisfacţie de opoziţie, oricare ar fi ea.

Dr. Douglas Menarchik, profesor la Centrul European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall”, sustinea in cadrul unui seminar organizat la Bucuresti că „România și alte guverne regionale vor cheltui miliarde de dolari, în urmatoarele decenii, pentru a se pregăti pentru un război improbabil, în timp ce vor fi răvășite de crima organizată, traficul de droguri, terorism și conflicte de mică intensitate”.

Referitor la agresiunea externă, chiar dacă pare greu de crezut – dar manualul nu minte! -, există cîteva elemente care indică faptul că România este „ţintă” prin:

• distrugerea imaginii în cadrul UE prin: accentuarea fenomenului corupţiei, incapacitatea clasei politice de a adopta măsuri eficiente;
• crearea unor situaţii conflictuale la frontiere: vezi Republica Moldova, Ucraina şi Rusia;
• acţiunile incoerente în plan economic ale liderilor politici;
• îndatorarea excesivă a ţării;

Cum se realizează aceste lucruri? În primul rînd, prin manipularea şi constrîngerea celor mai activi vectori ai vieţii economico-sociale: clasa politică şi mass-media, angrenate în lupte surde și fără valoare strategică. Și asta, în timp ce la Bruxelles se negociază la sînge viitoarele funcții politice și administrative ale Continentului. Si dacă ,,punem botul”, vom sta, din nou, la peluză!