La Răcășdia, consumul de energie electrică va scădea semnificativ
Primăria Răcășdia se numără printre UAT-urile beneficiare ale noului Program AFM – Iluminat Public Ecologic, finanţat din fonduri proprii ale Administraţiei Fondului pentru Mediu provenite din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Mirco Lechici, primarul comunei spune că proiectul se află într-o stare avansată, pe strada principală fiind deja montate corpurile de iluminat cu LED. „În perioada următoare vom continua lucrările pe străzile adiacente. La Răcășdia, valoarea proiectului este de 544.425,00 lei, iar reducerea consumului de energie va fi semnifictivă. Sistemul este unul inteligent, putând la orice oră să fie gestionat, adică puten să intervenim la intensitate și la durată ori de câte ori este necesar“, a mai precizat Lechici.