La Reşiţa, între blocuri, în aşteptarea poliţiştilor locali îmbrăcaţi în civil!

NARCISAEI

Deşeurile menajere continuă să dea bătăi de cap municipalităţii, nevoită să caute soluţiile cele mai economicoase pentru ridicarea şi transportul lor care, în prezent, se face tocmai la deponeul ecologic de la Oradea. La aceste probleme se adaugă şi lipsa de educaţie a celor care depozitează şi scormonesc în containerele cu gunoaie.

În urmă cu aproape două săptămâni, Adelin Tuţă, directorul Direcţiei Investiţii din Primăria Reşiţa, ne asigura, când a fost întrebat cum se va rezolva problema deşeurilor menajere în municipiul reşedinţă de judeţ: „Avem echipe mixte formate din polițiști locali și oameni de la noi, de la Gospodărie, care începând de mâine (29 august, n.r.) merg și în civil pe teren. Cei vinovaţi trebuie să fie sancţionaţi şi, oarecum, disciplinaţi prin aplicarea legii. În plus, am semnat un referat pentru achiziția mai multor camere de supraveghere. Vom monta un număr de 20 de camere la platforme, plus 6 camere mobile pe care le vom monta pe stâlpi, vom urmări imaginile și vom aplica sancțiuni.  Doar în acest fel cred că vom reuși“.

De la zis şi până la făcut e cale lungă, dovadă este imaginea de care au avut parte locatarii de pe Aleea Narcisei, din Micro, duminică, 8 septembrie. Nu este pentru prima dată când în acel loc gunoiul stă neridicat zile în şir, deşi oamenii au reclamat în mai multe rânduri ce se întâmplă acolo. Până acum, în afară de promisiunile cu poliţişti locali în civil şi camere de supraveghere nu s-a întâmplat nimic.

1 2