La Reşiţa se pot face înscrieri pentru Universitatea Politehnica Timișoara

62458746 10158100396156789 4355676370966151168 n

Conducerea Universității Politehnica Timișoara și-a propus să vină în sprijinul absolvenţilor din Caraş-Severin pentru admiterea în anul universitar 2019-2020. Special pentru ei se va deschide un centru de înscriere ce va funcţiona la Reşiţa în perioada 15 – 19 iulie 2019, între orele 9.00 – 14.00 la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița, cu care Universitatea Politehnica Timișoara a încheiat un parteneriat. La respectivul centru se pot înscrie candidații pentru toate facultățile din cadrul UPT.

„Absolvenții de liceu din Caraș-Severin care vor fi admiși la Universitatea Politehnica Timișoara pot beneficia și de burse special acordate de agenți economici din Reșița, precum și de burse din veniturile proprii ale UPT. De asemenea, candidații care optează pentru domenii de interes economic, pot beneficia de cazare gratuită și o serie de alte facilități”, spun reprezentanţii Universităţii.

Pentru sesiunea iulie 2019, înscrierea candidaților pentru admiterea la facultățile UPT se face în perioada 15 – 19 iulie 2019 (pentru formele de învățământ ID și IFR, înscrierile se fac în perioada 1 – 22 iulie 2019). Concursul de admitere, atât în cazul celui cu probe scrise de verificare a cunoștințelor (la matematică, în sistem grilă, la Facultatea de Automatică și Calculatoare și la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, respectiv desen tehnic și liber la Facultatea de Arhitectură și Urbanism), cât și în cazul celui de dosare, va avea loc în 22 iulie 2019, rezultatele urmând să fie afișate în 23 iulie 2019. Urmează trei runde de confirmări succesive, iar rezultatele finale se vor afișa în 26 iulie 2019.
Mai multe informații referitoare la admiterea 2019 la Universitatea Politehnica Timișoara, la condițiile de înscriere, la actele necesare la numărul de locuri, cu taxă și fără taxă, găsiți pe site-ul UPT, la secțiunea Admitere.

2 2