La Reşiţa vin 1,8 milioane de euro de la guvern, pentru Complexul Arsenal

arsenal

În cursul acestei săptămâni, Ion Ştefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a semnat Ordinul de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea Complexului Sportiv Arsenal din Reșița, situat pe Str. Bârzăviţei, preluat de Primăria Reșița în anul 2018, în contul datoriilor pe care Uzina de Armament le avea la bugetul local. Investiția, a cărei valoare este de peste 1,8 milioane de euro, se va realiza prin Compania Naţională de Investiţii, aflată în coordonarea MLPDA, ne-a informat Horia Irimia, director de cabinet in cadrul ministerului.

Această modernizare include un teren de fotbal la dimensiuni omologate de UEFA şi FRF, nocturnă şi tribune pentru 500 de spectatori, teren multifuncțional pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis, clădire administrativă şi vestiare, precum şi o parcare pentru autovehicule şi autocar.

„Pe viitor, îmi doresc să obținem finanțare și pentru a moderniza Stadionul Mircea Chivu, iar la acel moment CSM Reșița va putea susține meciurile de acasă în noua Bază sportivă Arsenal, unde va beneficia de cele mai bune condiții”, a spus primarul Reşiţei, Ioan Popa.

În următoarea etapă, Compania Naţională de Investiţii va organiza licitaţia pentru construcţii.

1 2