La sfârşitul lunii ianuarie 2023, rata şomajului în judeţul Caraş-Severin a fost de 2,69 la sută

someri1 e1706682491506

Potrivit datelor Agenției pentru ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin, numărul total de şomeri la finele lunii ianuarie a fost de 2.437 persoane. Din totalul şomerilor înregistraţi, 844 au fost şomeri indemnizaţi şi 1.593 şomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 56 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 77 persoane faţă de luna precedentă.

Cei mai mulți șomeri provin din mediul rural, adică 1.485 de cărășeni, iar 952 şomeri provin din mediul urban. Cei mai mulţi şomeri aveau între 40-49 de ani (599), urmaţi de cei din grupa de vârstă intre 50 –55 de ani (560), la polul opus aflându-se persoanele între 25 și 29 de ani (136).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Caraş-Severin (29,54%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 24,53% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,62%.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × 4 =