La sfârşitul lunii iulie, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost de 3,13%

IMG 5680 e1585389417777

Potrivit datelor prezentate de Agenția Județean pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin, la sfârşitul lunii iulie 2021, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului a fost de 3,13%, la fel ca cea din luna anterioară şi cu 0,49 pp mai mare decât cea din luna iunie a anului 2020.

„Numărul total de şomeri la finele lunii iulie, de 3.338 persoane, a crescut cu patru persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 1.110 au fost şomeri indemnizaţi şi 2.228 şomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 126 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 30 persoane faţă de luna precedentă“, ne-a informat Carla Goagă, consilier superior din cadrul AJOFM Caraș-Severin.

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Caraş-Severin (27,62%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 22,91% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,51%.

Mai mult decât atât, 2.097 de cărășeni și-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin în primele șapte luni ale anului 2021. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 iulie 2021, 766 au vârsta peste 45 de ani, 534 au vârsta între 25 și 35 de ani, 483 au vârsta între 35 și 45 de ani, iar 314 sunt tineri sub 25 de ani.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − nine =