La ştrandul din Caransebeş, toţi oamenii sunt copii

strand 2

Ştrandul Municipal din Caransebeş funcţionează la turaţie maximă. Într-un singur week-end, spunea recent primarul Felix Borcean, obiectivul a avut încasări de 3.500 de lei, şi asta în condiţiile în care, pentru că acolo încă se lucrează, s-a luat hotărârea de a se merge pe bilete de intrare pentru copii, pentru toată lumea.

„În scurt timp se va finaliza şi bazinul mic, cu instalaţie de reciclare, cu instalaţie de încălzire a apei, va fi capitonat, adică va fi singurul bazin care întruneşte toate standardele. Avem termen până anul viitor ca şi celelalte bazine să funcţioneze conform legilor în vigoare”, a spus Felix Borcean.

Primarul municipiului a mai precizat că terenul sintetic de fotbal a fost realizat, dar va mai fi un teren sintetic pentru tenis cu piciorul, iar terenul de baschet va fi complet refăcut. De asemenea, vor mai exista două mese de tenis şi un foişor pentru şah.

„În viitor, probabil că în toamnă, după închiderea sezonului, vom amenaja şi un loc de joacă extins, dar ştrandul va putea funcţiona pentru terenurile de sport şi în perioada de extrasezon. Va fi, practic, o minibază sportivă”, a mai spus Felix Borcean.

5 1